Conducerea Fondului Român de Contragarantare a analizat propunerile reprezentanţilor mediului de afaceri şi susţine că o parte dintre acestea pot să fie implementate prin mecanismul de garantare-contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, în parteneriat cu instituţiile de garantare şi statul român, informează reprezentanţii instituţiei printr-un comunicat remis, duminică redacției.
"Urmărind atent evoluţia situaţiei din două perspective: cea a sănătăţii şi securităţii propriei echipe, mobilizată în cadrul unui plan de continuitate a afacerii şi cea legată de îndeplinirea obiectului său de activitate pentru scopul pentru care a fost creat, conducerea FRC a analizat propunerile reprezentanţilor capitalului românesc (CNIPMMR, RBL, AOAR) lansate în spaţiul public în ultimele zile şi susţine că o parte dintre măsurile pe care antreprenorii şi şefii de companii din România le consideră vitale pot să fie implementate prin mecanismul de garantare-contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, în parteneriat cu instituţiile de garantare şi statul român, în beneficiul antreprenorilor autohtoni, pentru ca mediul de afaceri să depăşească şocul economic pe care îl provoacă, deja, pandemia COVID-19", se menţionează în comunicat.
Fondul Român de Contragarantare (FRC) reafirmă că reprezintă un pilon solid pe care se pot sprijini măsurile Guvernului în starea de urgenţă care urmează a fi instituite în câteva ore, bazându-se pe experienţa specialiştilor săi şi pe scheme de ajutor de minimis care funcţionează de mai bine de 10 ani în cadrul unor mecanisme financiare confirmate la nivel national si european.
FRC a fost înfiinţat în anul 2009 ca răspuns la criza financiară care a afectat afacerile mici şi mijlocii, în primul rând, rolul său fiind de a prelua o parte din riscul asumat de fondurile de garantare şi de diminuare a costurilor finanţării prin reducerea comisionului practicat de instituţiile de garantare. Prin aceasta se produc două efecte: cel de levier al mecanismului care permite garantorilor să sprijine mai mulţi antreprenori, precum şi cel de sporire a încrederii băncilor şi a altor categorii de finanţatori în procesul de finanţare a antreprenorilor români, cu scopul ca aceştia să îşi continue activitatea, în ciuda condiţiilor economice dificile.
Din 2009 şi până în prezent, peste 20.000 de întreprinderi antreprenoriale româneşti au beneficiat de ajutoare de minimis ca urmare a efectului multiplicator al mecanismului garantare-contragarantare, instrumentul contragarantării fiind unul anticiclic, recunoscut pentru implicaţiile pozitive directe şi indirecte asupra mediului economic, în special în perioade de incertitudine, caracterizate de lipsă de vizibilitate pe termen mediu şi lung pentru marea majoritate a antreprenorilor şi IMM-urilor.
Fondul Român de Contragarantare S.A. (FRC) este o instituţie financiară specializată, având corespondenţă în practici recunoscute la nivel european. Activitatea sa este orientată, în principal, spre susţinerea sectorului antreprenorial/IMM din România. FRC are ca obiect de activitate secundar acordarea de garanţii în numele şi contul statului, beneficiarilor persoane fizice. Astfel, societatea are ca parteneri atât fondurile de garantare, cât şi instituţiile financiar-bancare. Garanţia şi contragaranţia FRC reprezintă maximum 80% din creditul, respectiv garanţia acordat(ă) de instituţiile financiar-bancare partenere.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a scris duminică, pe pagina sa de Facebook, că Executivul intenţionează să acorde IMM-urilor garanţii pentru a avea acces la capital de lucru cu dobândă zero, în valoare de maximum 10 milioane lei, impactul pozitiv în economie fiind estimat la circa 70 miliarde lei.
"O mică parte din pachetul substanţial de susţinere a economiei. Suntem gata să oferim garanţii pentru ca IMM-urile să aibă acces la capital de lucru cu dobândă zero, fără alte comisioane, cu perioada de graţie extinsă, în valoare de până la 10 miliarde lei. Impactul pozitiv în economie (este) estimat la aproximativ 70 miliarde lei", a scris Cîţu pe pagina de socializare.