Funeraliile ultimului preşedinte alb al Africii de Sud vor avea loc pe 21 noiembrie

0
70

Funeraliile lui Frederik Willem (FW) de Klerk, ultimul preşedinte al Africii de Sud în perioada de apartheid şi actor important în tranziţia ţării către democraţie, care a murit joi la vârsta de 85 de ani, vor avea lor pe 21 noiembrie, în cadrul unei ceremonii private, a anunţat fundaţia sa duminică într-un comunicat, informează Reuters.

"Fundaţia FW de Klerk doreşte să anunţe că incinerarea şi funeraliile lui FW de Klerk vor avea loc duminică, 21 noiembrie. Va fi o ceremonie privată pentru membrii familiei şi nu va fi deschisă pentru mass-media", informează comunicatul, fără a oferi alte detalii.

De Klerk, personaj emblematic în evenimentele din anii 1990, când Africa de Sud a făcut trecerea la democraţie şi a renunţat la sistemul de segregare rasială apartheid, a fost preşedinte al Africii de Sud între 1989 şi 1994.

În 1990, De Klerk l-a eliberat pe activistul anti-apartheid şi viitorul preşedinte Nelson Mandela. Guvernul său a organizat primele alegeri cu vot universal în 1994, câştigate de Mandela şi de Congresul Naţional African. Pentru rolul său în aceste evenimente, De Klerk a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993, alături de Mandela.

De Klerk, ultimul preşedinte alb al Africii de Sud, a murit după ce a fost diagnosticat anul acesta cu cancer. După moartea lui, fundaţia sa a dat publicităţii o înregistrare video în care el îşi cere scuze pentru crimele împotriva altor grupuri etnice în timpul deceniilor în care minoritatea albă a condus Africa de Sud.

De Klerk refuzase înainte să-şi ceară scuze şi a stârnit reacţii negative chiar şi anul trecut, când a declarat că nu crede că apartheidul constituie o crimă împotriva umanităţii, potrivit Agerpres.ro.

Pe de altă parte, el a înfuriat aripa de dreapta a afrikanerilor, care au considerat că De Klerk a trădat cauza supremaţiei albilor şi naţionalismului atunci când a pus capăt apartheidului.

Declaraţiile pe care lideri ai lumii şi simpli cetăţeni le-au făcut la aflarea veştii privind moartea sa reflectă locul dificil pe care De Klerk l-a ocupat în istorie: jucător-cheie în unul dintre cele mai opresive regimuri, dar şi personalitate care a acţionat pentru a pune capăt acestui regim.