Senatoarea PSD Gabriela Firea spune că social – democrații nu vor intra la guvernare decât dacă pot implementa cele mai importante măsuri din programul lor de guvernare.
"Și în continuare dacă PSD va intra la guvernare. Ați subliniat esența, putem intra la guvernare doar dacă respectăm programul nostru. Creșteri de pensii, de salarii. Dacă știi să stabilești priorități, găsești bani. Oare cum m-am descurcat eu la primăria să găsesc bani și domnul Dan se plânge toată ziua că nu are", a declarat Gabriela Firea.
Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat luni, întrebată dacă social-democrați din prima linie a PSD ar trebui să se regăsească în formula de guvernare, că este prematur pentru a se vorbi acum despre împărțirea ministerelor și a funcțiilor, dar nu a exclus această idee.
„Da, de ce nu!? Pot fi și colegi din prima linie sau a doua linie. Important este să decidem dacă realizăm această coaliție de guvernare sau nu, în funcție de argumente pro și contra, și dacă puncte din programul nostru de guvernare sunt preluate. A împărți acum ministere și funcții, cred că este prematur. Eu îmi doresc să-i pot ajuta pe români din Senatul României”, a spus Firea, la sediul partidului.