Garda de Coasta greaca a dezmembrat o grupare infractionala specializata in traficul de migranti

0
69

Garda de Coastă greacă a împiedicat 28 de migranţi să ajungă în Italia cu o ambarcaţiune şi a dezmembrat o grupare specializată în traficul de persoane, relatează duminică dpa.

Gruparea aducea migranţi dinspre Grecia în Europa Occidentală, via Italia, potrivit agerpres.ro.

Poliţiştii greci au arestat şase membri ai grupării respective şi 23 de migranţi. Ei au urmărit presupuşi traficanţi de fiinţe umane, care cumpăraseră ambarcaţiuni în vestul Greciei, acestea fiind aduse ulterior în Corfu.

Alţi membri ai grupării infracţionale au transportat migranţii de la Atena în Corfu.

Fiecare migrant plătise câte 5.500 de euro pentru a ajunge în Italia.

Migranţii ilegali tranzitează des porturile greceşti Igumeniţa şi Patras în drumul lor dinspre Turcia spre Italia întrucât zilnic pleacă feriboturi către oraşele italiene Brindisi, Bari, Ancona, Veneţia şi Trieste.

În Grecia se află în prezent 100.000 de migranţi şi solicitanţi de azil, mulţi dintre ei sperând să-şi continue călătoria către vestul Europei.