Gruparea jihadistă Al-Qaida a difuzat o înregistrare video cu un angajat ONU luat ostatic în Yemen

0
60

Organizaţia americană SITE, specializată în monitorizarea grupărilor radicale, a informat sâmbătă că gruparea jihadistă Al-Qaida din Peninsula Arabă (Aqpa) a difuzat o înregistrare video cu un angajat al ONU din Bangladesh răpit în Yemen în luna februarie, transmite AFP.

ONU anunţase în februarie că cinci din membrii personalului său, care se întorceau la Aden după o "misiune pe teren", au fost răpiţi în guvernoratul Abyan din sudul ţării.

În înregistrarea video, un bărbat care se prezintă drept Akam Sofyol Anam, identificat de SITE drept "director de securitate în cadrul ONU" în Yemen, îşi îndeamnă angajatorul să îndeplinească cerinţele grupării jihadiste, care încă nu sunt cunoscute.

Ostaticul susţine că viaţa sa şi a colegilor săi este în pericol şi afirmă că suferă de o problemă gravă de sănătate, care necesită o atenţie imediată, potrivit Agerpres.

Creată în 2009, gruparea Aqpa este considerată de Statele Unite ca fiind cea mai periculoasă ramură a reţelei jihadiste. Aqpa a profitat de haosul provocat de războiul din Yemen şi a desfăşurat atacuri împotriva rebelilor houthi şi a forţelor guvernamentale.

Continaurea pe stiripesurse.ro