Ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, i-a îndemnat marţi pe toţi locuitorii Madridului să-şi limiteze deplasările numai la cele esenţiale şi contactele doar cu persoanele care le sunt cele mai apropiate, pentru a preveni agravarea epidemiei de COVID-19, relatează AFP potrivit Agerpres.
Acest apel vine la o zi după reintrarea în vigoare a unor restricţii de circulaţie într-o parte a regiunii capitalei spaniole. Cele peste 850.000 de persoane vizate de aceste restricţii (din cei 6,6 milioane de locuitori ai regiunii) nu au dreptul să iasă din cartierul în care-şi au domiciliul decât pentru câteva motive bine precizate, respectiv pentru a merge la serviciu, la medic sau la studii, pentru îngrijirea persoanelor dependente sau pentru a răspunde unei convocări legale. De asemenea, numărul maxim de persoane care se pot aduna în public sau în privat a fost limitat la zece.
Preşedinta regiunii Madrid, Isabel Diaz Ayuso, a declarat marţi că executivul regional ia în calcul extinderea restricţiilor şi în alte părţi ale acesteia. ''Vom face tot ce este necesar pentru a opri virusul, dar dorim să vedem mai întâi în câteva săptămâni rezultatele în zonele supuse restricţiilor. Până atunci, studiem unde să aplicăm alte restricţii'', a explicat şefa executivului regional.
Cartierele din regiunea capitalei în care se aplică deocamdată restricţiile au înregistrat în ultimele două săptămâni peste 1.000 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, o incidenţă de cinci ori mai mare faţă de ansamblul Spaniei, ţară care oricum are cea mai înaltă rată a infectărilor din UE.