Cel putin 53 de oameni si-au pierdut viata si peste 100 au fost raniti in uriasele incendii de vegetatie izbucnite luni, la est si la vest de Atena, in Grecia, o tara unde ajung si multi romani in vacanta. Focul a inaintat cu o repeziciune infricosatoare, alimentat de vantul care batea cu aproape o suta de kilometri pe ora. Incendiile sunt cele mai grave care afecteaza Grecia in ultimii 10 ani. Deocamdata, autoritatile nu au anuntat daca printre victime se numara si cetateni romani. De astazi, in Grecia sunt asteptate ploi si furtuni puternice, insotite de grindina.
DESFASURAREA EVENIMENTELOR:
UPDATE 13:10 Comisarul european pentru politica regionala Corina Cretu a postat marti un mesaj pe contul sau de Facebook in care se declara ”socata de tragedia din Grecia″, tara afectata de puternice incendii de vegetatie declansate in imprejurimile Atenei.
“Sunt socata de tragedia din Grecia, unde incendii devastatoare au cuprins zone intinse din apropierea capitalei Atena. Din nefericire, din datele noastre, cel putin 50 de oameni au murit si peste 100 au fost raniti”, a scris Corina Cretu pe Facebook, care a mentionat ca a asigurat autoritatile elene de sustinerea Comisiei Europene.