IMPORTANT! Ce trebuie sa faci daca pleci cu masina la drum pe timp de iarna

0
95

Sa fii sofer iarna nu e usor sau placut. In cele mai multe situatii este recomandat sa lasi masina acasa si sa eviti deplasarile de orice fel, cu orice mijloc de transport. Dar, daca locul de munca nu iti permite 1-2 zile in care sa lucrezi de acasa, iata cateva coordonate de bun simt pentru a fi un sofer bun, civilizat si pregatit pe timp de iarna.

1. In primul rand nu pleca cu masina. 1-2 zile de stat pe bara este posibil sa te scuteasca de multe probleme ulterioare. O poti avaria mai usor pe vreme rea, deci vei pierde timp si bani. Creste consumul de carburant, deci pierzi bani. Creste uzura, iar pierzi bani.

2. Daca totusi folosesti masina, cel mai elementar lucru este sa o cureti temeinic de zapada, pana la vopsea. Inclusiv pe plafon. O mare greseala a soferilor este sa mearga cu zapada pe plafon. Masina se incalzeste, se creeaza o pelicula de apa intre plafon si acea zapada depusa, iar la un moment-dat, cand vei frana, iti va veni pe parbriz. Vizibilitatea va fi zero si pericolul de accident mare. Instinctiv vei vrea sa pornesti stergatoarele, ceea ce va duce la defectarea lor (rupere, ars motoras, etc…). Deci iar o risipa de bani si timp. Zapada depusa pe plafon poate sa se duca si spre spate (mai rar), punandu-i in pericol pe soferii din spate. Deci curata masina bine de tot!

3. Gandeste-te ca masina ta este un organism viu. Daca functionarea ta, ca om, este mai complicata cand e frig afara, acelasi lucru este valabil si pentru acest obiect complex numit masina. Lasa-i timp sa se incalzeasca un pic, nu o forta cand nu e cazul, nu-i cere ce nu poate sa faca. Uneori nu poti sa mergi in picioare pe strada din cauza ghetii. Nu-i cere masinii tale de 1,5 tone sa se opreasca in cativa metri de la 40 km/h. Trateaza-ti masina ca pe un partener de drum, nu te grabi, ascult-o si intelege-o. Este mai sigur si mai economic pentru tine, in primul rand, precum si pentru restul participantilor la trafic.

4. Unge chederele cu silicon gen “lapte doina”, cu o carpa usor imbibata in vaselina transparenta sau cu pudra de talc. Exista tot felul de solutii care previn inghetarea chederelor in orice supermarket, la raionul de auto. Dureaza 5 minute sa le aplici si te va scapa de stres in cazul unui inghet. Usile se vor deschide usor si vei preveni deteriorarea chederelor.

5. Evita folosirea stergatoarelor cand pe parbriz sunt bucati de gheata pe alocuri. Vei face stergatoarele praf in cateva minute, apoi nu vor mai sterge bine. Curata parbrizul bine de zapada si gheata, folosind perie si/sau racleta din plastic in stare buna (daca e uzata si nu e neteda, iti vei zgaria geamurile).

6. Porneste dezaburirea parbrizului (setare a instalatiei de climatizare manuala sau automata) chiar daca motorul este rece. Cat timp cureti tu zapada, cele cateva grade Celsius pe care le are aerul suflat de aeroterma va face ca gheata si stergatoarele sa se desprinda mai usor de parbriz.

7. Fii mai amabil decat de obicei in trafic. Lasa spatii mari intre masini si lasa-i pe altii sa iasa de pe marginea drumului cand vezi ca asta intentioneaza sa faca. Riscul ca ei sa ramana impotmoliti e mult mai mic si toata lumea are de castigat.

8. Incearca sa ai carburant de buna calitate, in special la masinile diesel (motorina d-aia scumpa) si rezervorul cat mai plin. In primul rand o cantitate mare de lichid va ingheta mai greu, in al doilea rand carburant mult te va ajuta in cazul in care, cine stie, ramai inzapezit pe undeva.

9. Daca masina e calda (adica ai mers cu ea), dar parchezi si inca ninge, pulverizeaza lichid de parbriz cu punct de inghet scazut (-40 grade Celsius) pe parbriz si geamurile laterale. Tii acest lichid intr-un pulverizator pentru geamuri sau flori. Pentru ca masina e calda si pentru ca ninge, pe parbriz se va forma apa. Pe masura ce masina se raceste, acea apa va deveni un strat foarte gros de gheata. Chiar si pulverizand lichid de parbriz geamurile vor ingheta, dar vor fi mai usor de dezghetat la urmatoarea deplasare in combinatie cu ceea ce am amintit la punctul 6.

10. N-ar fi rau sa ai la tine o lopata si lanturi antiderapante (ori alte solutii echivalente) in cazul in care faci drumuri intre localitati, iar vremea este foarte rea. O lopata este binevenita oricand in masina, fie chiar si pentru simplul motiv ca-ti va fi la indemana sa deszapezesti locul de parcare (in caz ca ai asa ceva).

11. Lasa in masina alimente nonperisabile. Batoane cu cereale si ciocolata, eventual si 1-2 sticle cu apa pline 60-70% (din care scoti aerul, sa aiba unde sa se dilate in caz de inghet). Sunt provizii de care nu stii cand vei avea nevoie. Un banal drum de o ora poate deveni o calatorie de cateva ore iarna. E bine sa fii pregatit cu ceva de rontait si de baut.

12. Nu spala masina cand afara sunt temperaturi negative! Apa se va infiltra peste tot, apoi va ingheta si va strica tot. Incuietori, chedere, balamale, macarale de geamuri, cablaje. Daca ai posibilitatea sa lasi masina intr-un garaj incalzit, atunci spalatul masinii iarna nu este o problema.

13. Cand parchezi incearca sa cureti cu o perie auto si manerul acesteia gheata si zapada din pasajele rotilor si de pe jante. In cazul unor depuneri mari de gheata acolo este posibil sa nu mai poti vira corespunzator si, de asemenea, sa uzezi prematur anvelopele (frecare permanenta intre anvelopa si gheata depusa).

14. Nu folosi matura pentru a curata masina de zapada! Sau lopata! O vei zgaria rau, chiar daca nu pare pe moment. Foloseste doar perii auto sau acel curatitor de geamuri in forma literei T care se gaseste in benzinarii (pentru utilizare) si in supermarket (de cumparat). De asemenea, evita sa indepartezi gheata de pe masina prin lovire cu un corp contondent sau dur. Acele lovituri cel mai probabil iti vor stramba tabla.

15. Evita sa parchezi aiurea. Asuma-ti ca iarna vei cauta mai mult un loc de parcare. Chiar si cand il gasesti, priveste in sus. Daca ai parcat langa o casa sau sub un stalp de iluminat asigura-te ca nu exista turturi sau cantitati mari de zapada care sa-ti cada pe masina. Acum, curatata de zapada fiind, va fi mult mai usor de avariat de turturi. Altfel, cand are zapada pe ea, aceasta va amortiza caderea unui turture, iar acesta are, de regula, o lungime mai scurta decat adancimea stratului de zapada de pe masina.

Pentru o iarna linistita, nu conduceti sau conduceti prudent!

Si asteptam, de asemenea, sugestiile voastre la comentarii. Acest articol poate sa nu fie complet sau sa acopere toate situatiile. sursa: hotnews.ro