Potrivit actelor internationale in materie, cu referire expresa la prevederile art. 10 alin. 2 din Directiva Consiliului 92/85/CEE din 19.10.1992, statele membre iau masurile necesare pentru a interzice concedierea lucratoarelor gravide, care au nascut recent si cele care alapteaza, in perioada de la inceputul sarcinii si pana la terminarea concediului de maternitate, cu exceptia cazurilor speciale care nu au legatura cu starea lor, admise de legislatie si/sau practica nationala si, daca este cazul, pentru care autoritatea competenta si-a dat acordul.
Prin urmare, instanta de judecata a apreciat ca este intemeiata sustinerea intimatei potrivit cu care conceptia legiuitorului european prevede admisibilitatea concedierii salariatelor revenite din concediul de maternitate, pentru motive nelegate de starea lor de graviditate, prezenta sau trecuta.
Cu toate acestea, instanta de judecata a reamintit dispozitiile art. 20 din Constitutia Romaniei, potrivit cu care:
„(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
Prin urmare, in temeiul dispozitiilor constitutionale si ale principiilor de drept comunitar, dispozitia comunitara (in general, o prevedere internationala) este direct aplicabila unei situatii juridice interne in masura in care este mai favorabila prin raportate la prevederea legala din dreptul intern. Ratiunea este aceea a stabilirii unui nivel minim de protectie la nivel International, pe care statele se obliga sa il respecte.
Este evident ca in masura in care in dreptul intern exista o prevedere mai favorabila beneficiarului normei juridice, in raport cu dispozitia internationala, norma interna este cea care se aplica. Un nivel de protectie crescut, stabilit in dreptul intern este, desigur, o prerogativa a statului suveran, care poate dispune in acest sens, norma internationala neinterzicand o asemenea conduita.
De asemenea, instanta de judecata a constatat faptul ca dispozitiile OUG nr. 111/2010, prin art. 25 din acest act normativ, stabilesc un nivel de protectie mult crescut al salariatei, care a beneficiat de concediu de maternitate sau de crestere a copilului in varsta de pana la doi ani, in raport cu dispozitiile internationale, care permit concedierea acesteia pentru motive care nu au legatura cu starea de graviditate. Ratiunile pentru care legiuitorul roman a dispus in acest sens au, desigur, ca scop protectia situatiei familiale a salariatei, respectiv a copilului minor al acesteia, incercandu-se evitarea pierderii locului de munca al mamei si lipsirea totala de mijloace financiare de crestere a copilului, in perioada imediat urmatoare revenirii din concediu de maternitate/crestere a copilului.
Prin urmare, aceste dispozitii legale mai favorabile sunt aplicabile contestatoarei, instanta de judecata retinand ca in temeiul legislatiei interne in prezent in vigoare NU se poate dispune ca masura de sanctiune disciplinara concedierea unei salariate in termen de sase luni de la data revenirii din concediul de crestere a copilului.
Instanta de judecata a apreciat ca interdictia de concediere nu are drept efect crearea unei imunitati de raspundere disciplinara, respectiv a unei cauze de impunitate/nepedepsire pentru savarsirea unor abateri disciplinare, astfel cum sustine intimata SC M.R. SRL. In realitate, daca angajatorul constata ca salariata a savarsit o abatere disciplinara grava, i se poate aplica acesteia o alta sanctiune disciplinara dintre cele prevazute de Codul muncii (retrogradare din functia de conducere, reducerea salariului de baza).
Practic, norma de protectie nu exonereaza salariata de raspundere disciplinara, ci limiteaza posibilitatea angajatorului de a aprecia in sensul ca abaterile savarsite sunt atat de grave incat justifica masura concedierii, individualizarea concreta a sanctiunii disciplinare aplicata urmand sa se faca doar prin raportare la celelalte sanctiuni disciplinare prevazute de lege.
Intrucat masura concedierii disciplinare a fost dispusa de intimata SC M.R. SRL cu incalcarea dispozitiilor OUG nr. 111/2010, intervenind sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere, instanta de judecata a considerat ca nu se mai impune analizarea argumentelor intimatei cu privire la temeinicia deciziei de concediere contestata. Indiferent daca contestatoarea ar fi savarsit cu vinovatie abaterile disciplinare care i-au fost imputate, sanctiunea concedierii disciplinare nu ii putea fi aplicata.
Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro