Indicatorii tehnico-economici pentru pasajul suprateran Andronache-Inchidere Inel Median au fost aprobati – Proiectul costa 42 de milioane de euro

0
92

Primăria Capitalei anunţă că, în şedinţa de luni, consilierii generali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea pasajului suprateran Andronache – Închidere Inel Median. Costurile proiectului se ridică la 42 de milioane de euro, iar durata de realizare este de doi ani. De asemenea, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru opt pasarele pietonale, potrivit news.ro.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Nod Andronache-Închidere Inel Median".

"Pasajul suprateran din zona Andronache face parte din inelul median de circulaţie în zona de Nord. Proiectul presupune amenajarea carosabilului cu patru benzi de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi. Odată realizat, pasajul va contribui la fluidizarea circulaţiei în zonă, cu efecte directe asupra scăderii nivelului de noxe", a afirmat primarul general, Gabriela Firea.

Costul total al investiţiei este de 42 de milioane de euro, din care 26 de milioane de euro lucrări de construcţii şi montaj. Termenul de finalizare este de doi ani.

De asemenea, consilierii generali au aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru opt pasarele pietonale.

Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi "pentru" şi 13 voturi "împotrivă". Au votat "pentru" 23 de consilieri PSD, 4 consilieri ALDE, 2 consilieri PNL şi un consilier PMP. Împotriva proiectului au votat 13 consilieri USR.

Potrivit Gabrielei Firea, suma totală estimată se ridică la 17,21 milioane de euro. Proiectul va duce la fluidizarea traficului pe arterele peste care vor fi construite pasarelele şi creşterea siguranţei pietonilor. Sumele estimate, pentru fiecare investiţie, sunt Şos. Mihai Bravu nr. 30 (2,1 milioane euro), Şos. Alexandriei nr. 2-ieşire Bucureşti-Bragadiru (2,06 milioane euro), Calea Griviţei-RATB Carpaţi (2,9 milioane euro), Bd. Doamna Ghica-RATB Dimitrie Grozdea (2,1 milioane euro), Şos. Pipera-sediu Prefectură Paşapoarte (2 milioane euro), Şos. Pipera nr. 63-65 (2 milioane euro), Str. Liviu Rebreanu-la Park Lake Mall (2 milioane euro, Bd. Iuliu Maniu-la Cora (2,05 milioane euro).