leg să fiu eu, însămi și să fiu criticat pentru preferințele mele sau urmez efectul de turmă?
Majoritatea dintre noi avem tendința de a urma această direcție, de a proiecta lumii o imagine a noastră care nu ne reprezintă în totalitate, pentru a fi acceptați, pentru a ne satisface nevoia primară de a aparține unei comunității sau grup social. Imităm un anumit comportament, deoarece considerăm că ne va aduce același câștig adus persoanei în cauză, poate o anumită recunoaștere socială, reușită, o imagine bună. Realizăm acest lucru conștient sau nu, voluntar sau involuntar.
Alegem să fim noi și ni se reproșează: Fii și tu în rând cu lumea, fii un om ‘normal’.
Urmăm efectul de turmă suntem criticați. Încercam să nu ne încadrăm în anumite standarde, să fim ca restul, dar să facem lucrurile în stilul nostru propriu, dar tot se vor găsi persoane care nu vor accepta punctul nostru de vedere.Dar până la urmă ce înseamnă normalitatea?
Să fim copii, exemplare la indigo, să ne încadrăm într-un tipar, doar pentru a fi integrați în societate?
Îndrăznim să fim altfel, să gândim „outside the box” , criteriile se schimbă. Ești considerat ” diferit ” dacă nu împărtășești aceleași credințe, opinii , principii de viață ca și ceilalți, ești exclus și riști să fii etichetat ca inadaptat sau “ciudat”
Cele mai mari și inovative idei nu s-au născut din normalitate, ci dintr-o nebunie frumoasă. Normalul îngrădește creativitatea, pe când un spirit liber, open-mind o dezvoltă pentru a-și ramifica rădăcinile. Lucrurile sunt privite, cu totul dintr-o altă perspectivă, iar ideile fixe devin maleabile, se transformă în ceva frumos.
Cine sunt EU și cine doresc să fiu?
În primul rând ești tu, ca și individ cu percepții proprii asupra lumii. În timp ce, în partea opusă, te ciocnești de ideile implementate de mass-media, mediul social, etc. La un punct comun ar trebui să se realizeze procesul de incluziune a maselor, să difuzeze unele cu altele și să se ajungă la un echilibru. O stare pe care tindem să o acceptăm în mică sau mare măsură.
De aceea, apar și discrepanțe între Cine sunt și Cine doresc să fiu.
Atunci când rămâi tu cu tine poți fi tu , așa cum simți, fără a te simți constrâns de faptul că modul tău de a gândi, nu e pe aceeași lungime de undă cu al celorlalți. În acest caz, fiind mai puțin înțeles, neconvențional.
Hainele acceptării
De cele mai multe ori, ne ascundem personalitatea din varii motive, o îmbrăcam în ” hainele acceptării „, de aceea ne contopim cu ceilalți și ni se pune eticheta: ” Ești ca restul! „. Da, pentru că vezi doar ” la suprafață „, acel procent de 15% și nu ai dezbrăcat „hainele” pentru a descoperi conținutul.
Preferăm mai degrabă să ne modelăm ideile și gândirea după a celorlalți, pentru a nu fi marginalizați. Pentru că, astfel scăpăm de efortul de a ne justifica de fiecare dată când alegem să fim diferiți.Uneori când ne conformăm majorității și ne neglijăm adevărata IDENTITATE. Riscăm să ne pierdem undeva la jumătatea drumului, dacă nu ne oprim la timp să ne întrebam:
“ Cine vreau să fiu? “
Răspunsul nu-l găsim la ceilalți, la sfârșitul unui manual cu rezolvări sau împachetat frumos într-o scrisoare motivațională. Acesta se află ascuns în sufletul nostru.
De fapt, e ca și un exercițiu. Suntem în căutarea soluției corecte, ci nu a celei unice, pentru că e mereu alta, de la caz la caz. Uneori nu avem toate datele, ne împiedicăm când avem prea multe necunoscute și abandonăm. Reluăm mai târziu, când mai aflăm indicii despre noi, le punem cap la cap ca într-un final să obținem rezultatul așteptat. Dacă nu ne mulțumește înseamnă că nu am luat în considerare toate variantele posibile pentru a o găsi pe cea potrivită.
Muzica e aceeași pentru toți. Greșit! Depinde de percepție și interpretare. Aici e DIFERENȚA.
Așa și cu oamenii.
Tu cum alegi să fii?
sursa: Fii Open Minded