Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit două dosare penale pentru infracțiuni de braconaj piscicol și au reținut în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de peste 2.750 de lei și 48,6 kg de pește.
În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au observat, în zona kilometrului 197, pe malul stâng al fluviului Dunărea, două persoane într-un atelaj hipo.
La vederea autospecialei, una dintre persoane a fugit spre Dunăre, aruncând doi saci din rafie pe care îi avea în atelaj.
Un echipaj naval din cadrul aceluiaşi sector a recuperat bunurile aruncate şi a constatat că în saci erau plase de pescuit tip multifilament, interzise de normele legale în vigoare.
De asemenea, colegii noștri din cadrul aceluiaşi sector au descoperit în zona kilometrului 203, malul drept al fluviului Dunărea, patru plase de pescuit tip multifilar, cu care fusese capturată cantitatea de 48,6 de kilograme de pește de diferite specii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, varselor, vintrelor, precum şi a altor tipuri de undelte de pescuit comercial în primul caz, respectiv de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, pescuit comercial în habitatele piscicole naturale în perioada de prohibiție, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, varselor, vintrelor, precum si a altor tipuri de undelte de pescuit comercial în cel de al doilea.
Plasele, în lungime totală de 355 de metri, în valoare de 2.750 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cantitate de pește de 48,6 kg în valoare de 1.250 de lei, a fost predată unor societăți de profil.
REAMINTIM:
INTERZIS LA PESCUIT ÎN PERIOADA 09 APRILIE-07 IUNIE (PERIOADA DE PROHIBIȚIE)
Ordinului MADR Nr. 57 din 10 martie 2022 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022:
Capitolul I Zone și perioade de prohibiție
Articolul 1
(1) Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie- 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut și în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv.
Capitolul III Dispoziții finale
Articolul 13
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, cu modificările și completările ulterioare.