Rata somajului inregistrata in luna martie, de 7,2 la suta, a fost la acelasi nivel atat cu cea din luna februarie, cat si cu cea din aceeasi perioada a anului trecut, fiind inregistrati 724.000 de someri, informeaza, luni, Institutul National de Statistica, potrivit Mediafax.
Numarul somerilor in varsta de 15-74 de ani a fost in martie de 724.000, in crestere atat fata de luna februarie (721.000 de persoane), cat si fata de aceeasi luna din anul precedent (718.000 de persoane).
„In luna martie 2014, rata somajului in forma ajustata sezonier a fost estimata la 7,2%, aflandu-se la egalitate atat fata de cea inregistrata in luna anterioara, cat si fata de nivelul inregistrat in luna martie 2013”, se arata intr-un comunicat de presa al Institutului National de Statistica.
Rata somajului pentru barbati a fost de 7,8%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare decat cea inregistrata in randul femeilor.
„Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata somajului a fost estimata la 5,7% pentru luna martie 2014 (6,3% in cazul barbatilor si 4,9% in cel al femeilor)”, a precizat INS.
Numarul somerilor in varsta de 25-74 ani reprezinta 73,2% din numarul total al somerilor estimat pentru luna martie 2014.
Datele se refera la somajul definit de Biroul International al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, somerii sunt persoanele in varsta de 15-74 ani care indeplinesc simultan trei conditii: nu au un loc de munca, sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele doua saptamani, respectiv au cautat activ un loc de munca in decursul ultimelor patru saptamani.