Antrenorul Antonio Conte a fost numit la conducerea tehnică a formaţiei Inter Milano, în locul lui Luciano Spalletti, a anunţat, vineri, gruparea italiană, relatează News.ro.
Potrivit presei italiene, Conte, 49 de ani, a semnat un contract pe trei ani.
Antonio Conte a mai antrenat echipele Arezzo, Bari, Atalanta, Siena, Juventus şi Chelsea şi a fost selecţionerul Italiei. La Inter, el va primi un salariu de 12 milioane de euro pe sezon, potrivit Sky Sport Italia.
Clubul Internazionale Milano a anunţat, joi, încetarea colaborării cu tehnicianul Luciano Spalletti. Cu Spaletti, 60 de ani, antrenor în funcţie din vara anului 2017, Inter a ocupat, sezonul trecut, locul 4 în Seria A, loc de Liga Campionilor, la egalitate de puncte, 69 cu Atalanta, clasată pe locul 3. Juventus a câştigat campionatul, cu 90 de puncte, fiind urmată de Napoli, cu 79 de puncte.