IPJ Vaslui a efectuat actiuni de prevenire si limitare a infectarii cu virusul SARS-COV-2

0
104

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu ocazia controalelor în trafic, polițiștii au verificat modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse speciale sau regulate.

De asemenea, conducătorii autoturismelor verificate în trafic, au fost instruiți cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare, polițiștii, împreună cu alte structuri ale M.A.I. vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!