IPJ VASLUI: START IN SĂPTĂMANA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII a a –XIII-a ediţie a

0
93

Poliţia Română demarează, în perioada 02-06 octombrie, la nivel naţional, o nouă ediţie a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”. În judeţul nostru, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui vor desfăşura activităţi preventive pentru informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la problemele de natură infracţională şi antivictimală şi a modalităţilor de prevenire a unor fapte de natură penală.

Evenimentul implică organizarea unei suite de activități informativ-preventive, în special în spațiul public sau cu participarea reprezentanților mass-media, pentru diseminarea mesajelor către un număr cât mai mare de beneficiari, obiectivele fiind sensibilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptarii unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infractiuni.

Activităţile vor fi susţinute cu precădere de către structurile de prevenire a criminalităţii, de ordine publică şi poliţie rutieră, dar pentru buna desfăşurare şi creşterea eficienţei demersurilor cu caracter preventiv, vor fi implicate şi alte formaţiuni ale Poliţiei sau instituţii/ organizaţii/ societăţi comerciale/asociaţii profesionale cu atribuţii ori preocupări în domeniul siguranţei cetăţenilor.

Tematica abordată este următoarea :

2 octombrie Prevenirea delincvenţei juvenile (cu accent pe răspunderea contravenţională şi penală a minorilor, prevenirea violenţei în mediul şcolar şi a traficului şi consumului ilicit de droguri);
3 octombrie Prevenirea victimizării minorilor (cu accent pe prevenirea criminalităţii informatice) ;

4 octombrie  Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului (se vor avea în vedere tipurile/genurile de fapte penale care au impact deosebit asupra cetăţenilor: furturile personale, furturile din locuinţe, tâlhăriile înşelăciunile comise asupra bătrânilor comise prin metodele “Accidentul”, “Burlanul”, ”Ţaca” etc) ;
5 octombrie  -Prevenirea violenţei în familie;
6 octombrie  – Siguranța rutieră.

Prevenirea criminalității nu este o activitate exclusivă a Poliției Române !
Implică-te !