Joe Biden: ‘Preţurile cresc din cauza invaziei Rusiei în Ucraina’

0
76

Preşedintele american Joe Biden a declarat joi că preţurile la carburanţi şi la alimente sunt ridicate din cauza invaziei Rusiei în Ucraina şi a promis ca aceasta din urmă va fi ajutată de SUA şi de aliaţii săi atât timp cât va fi nevoie în războiul împotriva Rusiei, potrivit agenţiilor Reuters, AFP şi EFE.

Preţul petrolului ''este ridicat din cauza Rusiei, Rusiei, Rusiei'', a spus Biden la o conferinţă de presă la finalul summitului NATO de la Madrid, potrivit Agerpres.ro.

El a asigurat că va încerca în continuare să convingă statele din Golf să-şi crească producţia de petrol pentru a scădea preţul combustibililor, şi va face acest lucru inclusiv în discuţiile pe care le va avea în Arabia Saudită cu regele Salman şi cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman în timpul vizitei pe care o va efectua în această ţară în iulie.

De asemenea, există o criză alimentară ''pentru că Rusia nu permite cerealelor să iasă din Ucraina'', a mai susţinut liderul de la Casa Albă.

''Vom rămâne alături de Ucraina şi toată Alianţa va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie pentru ca să nu fie învinsă de Rusia'', a promis Biden, adăugând că va anunţa curând un nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari.

Acest ajutor va include ''noi sisteme antiaeriene occidentale avansate, mai multă artilerie şi muniţii, radare anti-artilerie, muniţii suplimentare pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS pe care deja le-am dat Ucrainei şi mai multe baterii HIMARS care vin de asemenea din alte ţări'', a detaliat el.

COntinuarea pe stiripesurse.ro