De câteva luni, Jorge se confruntă cu o situaţie neaşteptată în legătură cu fiul lui cel mic. A ales să înţeleagă despre ce e vorba, dar şi să îşi susţină copilul indiferent de alegerile pe care le face.
Copilul cel mic al lui Jorge este pasionat de lucrurile pentru fete, artistul mărturisind că lui David îi place să se joace cu păpuşile, dar să se şi îmbrace în rochii sau alte obiecte vestimentare de acest fel. Imaginile postate de cântăreţ pe reţelele de socializare au stârnit numeroase polemici în rândul fanilor săi, iar Jorge a decis să explice cum văd el şi familia lui comportamentul băiatului lor.
„Noi avem trei copii. Băieţelul nostru are aproape patru ani de zile şi de câteva luni noi am văzut că este interesat în a se juca mai mult cu păpuşile, vrea doar păpuşi, doar rochiţe, vrea doar cu Barbie, Elsa, Rapunzel. Nu vrea maşinuţe, nu vrea desene cu maşinuţe. Poartă bentiţe şi îşi pune păr improvizat din tot felul de cordonaşe şi iniţial la fel ca multă lume mi s-a părut aşa…am zis că băiatul noastru este băiat.
La un moment dat mi-am dat seama că eu gândesc greşit, că mentalitatea mea trebuie să se adapteze vremurilor noastre. (…) Un copil la vârsta asta nu ştie ce înseamnă aceea sexualitate, adică nu poţi să ştii dacă un băiat poartă rochiţă…gata, domne.”, a spus Jorge în emisiunea lui Cătălin Măruţă.
Ce a spus Jorje despre situația copilului său
Artistul a mai ţinut să precizeze că îşi iubeşte copilul orice ar fi:
„Pe mine David m-a convins să îl iubesc aşa cum vrea el să fie iubit, nu cum vreau eu. Nu vreau să ne constrângem copiii, să îi limităm.
Băieţelul meu acum vreo şase luni mi-a spus, am intrat în casă şi am spus ce face băiatul meu? Şi a zis: Tati, sunt fetiţă, nu sunt băiat. Vă daţi seama că am luat-o ca pe o glumă. Apoi a ţinut-o foarte mult pe treaba asta. El voia să îşi facă unghiuţele, apoi am conştientizat faptul că el la vârsta asta trebuie să experimenteze. Pentru mine a fost o lecţie de viaţă.”
Ulterior, cântăreţul a mai dezvăluit că fiica Karina nu îndrăgeşte rochiile, preferă hainele comode, pantalonii sau adidaşii.
„Eu am început să scriu pe Instagram să îmi susţin băiatul indiferent de alegerile pe care le face şi nu numai pe băiat, dar şi pe fetele noastre. Karina nu vrea să poarte rochiţe, nu-i place să poarte rochiţe, vrea doar adidaşi şi pantaloni şi are doar 12 ani.”