Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că două autoturisme au fost implicate într-o coliziune frontală pe DN 58, la intrarea în localitatea Soceni dinspre municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.
Accidentul s-a soldat cu două persoane rănite, asistate medical la faţa locului.
Se circulă dirijat, pe un fir, pentru aproximativ 30 de minute, când se estimează ca traficul să revină la condiţii normale.