Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la doi cetățeni români, care au încălcat regimul circulației rutiere.
În data de 01 iunie a.c., în jurul orei 16.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Ijdileni – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru o autoutilitară, înmatriculată în România, condusă de un bărbat în vârstă 22 de ani.
În autoutilitară, pe locul pasagerului polițiștii de frontieră au identificat și un alt bărbat, cetățean român, în vârstă de 36 de ani, proprietarul autoutilitarei.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere pe care nu se afla inscripționată categoria corespunzătoare necesară conducerii autoutilitarei respective.
Proprietarul autoutilitarei a declarat că i-a încredințat autoutilitara pentru a exersa să conducă, întrucât acesta urmează să susțină examenul pentru categoria necesară.
În cauză colegii noștri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv şi încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.