Familia Măruță este de departe cea mai urmărită și cea mai activă în mediul online. Andra, Cătălin și cei mici, Eva și David publică zilnic ipostaze din viața lor. Andra și Cătălin sunt preocupați de educația celor mici, drept urmare au ținut neapărat ca aceștia să urmeze cursurile unei școli private de lux. Nu mulți și-ar permite să scoată această sumă colosală din buzunar.
Cât plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru educația celor doi copii
Eva și David au parte de cursuri de lux! Cei doi copii ai familiei Măruță studiază la o școală privată de top, a cărei costuri se ridică la o sumă cu multe zerouri. Abia acum s-a aflat cât sunt nevoiți părinții lor să scoată din buzunar în fiecare lună. Se pare că Andra și Cătălin nu se uită la bani când vine vorba de cei mici. Conform informațiilor publice din online, pentru școlarizarea lui David, Andra și Cătălin scot lunar din buzunar suma de 1000 euro, iar pentru ale Evei, aproximativ 800 euro. Cele două vedete PRO TV plătesc anual aproximativ 22.000 euro pentru ca cei mici să aibă parte de o educație de top.
Ce spune Andra despre studiile celor doi copii
“Am ales ca David să învețe la instituția unde a mers la grădiniță, ni s-a părut mai simplu să nu schimbe colectivul. De fapt, el continua programul ca până acum. Nu știe exact la ce să se aștepte, i-am povestit noi unele lucruri, dar, sincer, cred că prima zi de școală este diferită pentru fiecare copil, fiecare generație. Trebuie să afli singur ce este școala și să te îndrăgostești de ea.”, declara Andra în urmă cu patru ani.
Maria Ponta a început școala. Cât plătesc părinții ei pentru școlarizare
De mai bine de un an de zile, Maria este mezina familiei Ponta. Fetiță primește iubire necondiționată din partea părinților, dar și din partea fraților ei mai mari Irina și Andrei. Maria Ponta a început școala zilele trecute, iar cuplul Ponta a avut grijă ca fiica lor cea mică să aibă parte de una dintre cele mai bune instituții de învățământ din Capitală. Fiica adoptivă a cuplului urmează cursurile unei școli private care îi costă destul de mult, dar când vine vorba de copii, Victor Ponta nu se uită la bani.