La iesirea din municipiul Barlad spre Crasna au inceput lucrarile de magistralei de gaz metan

0
60

Recent au început lucrările de îngropare a magistralei de gaz metan, în partea de nord a Bârladului, pe o porțiune de 175 de metri liniari.

Realizarea acestei investiții, finanțată exclusiv de la bugetul local, reprezintă o etapă pregătitoare pentru un proiect amplu, de înființare a unui cartier de locuințe și a unei zone de agrement și sport.

Porțiunea eliberată prin îngroparea magistralei de gaz va face legătura cu viitorul cartier, dar și cu parcare amenajată de curând la capătul de linie al noului traseu de autobuze (lângă restaurantul Galamar), traseu ce va fi pus în funcțiune la sfârșitul anului 2023, odată cu finalizarea proiectului de Mobilitate Urbană.

”Practic, porțiunea de 175 m, pe care țeava de gaz va fi mutată în subteran, se interpune între DE 581 și viitorul cartier, pe aici fiind și una dintre căile de acces spre acesta. Avem în vedere fie accesarea unor fonduri europene pentru realizarea unei piste de biciclete, care vine la pachet cu un trotuar, iar dacă nu vom reuși să obținem fondurile, căci există și această posibilitate, atunci vom construi trotuarul cu bani de la bugetul local”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

Parcela pe care va fi înființat viitorul cartier are o suprafață de 46.180 mp și se învecinează cu Stadionul Rulmentul.

Terenul are acces la rețelele edilitare: electricitate, gaz, canalizare, apă, telecomunicații.

Municipalitatea locală a realizat și PUZ-ul aferent acestei investiții, analiza arătând că amplasamentul prezintă potențial pentru o zonă de parcuri, complexe sportive și recreative și pentru construirea unui cartier de locuințe colective.