Ștefan Stan a trecut zilele acestea prin momente groaznice. Primul câștigător de la “Vocea României” și-a condus mama pe ultimul drum. Alături de câteva rude și prieteni, Ștefan Stan a mers cu cortegiul funerar până la cimitir, vizibil afectat de trecerea în neființă a celei care i-a dat viață.
Ștefan Stan și-a condus mama pe ultimul drum
Mihaela Soare avea 68 de ani și, deocamdată, nu se știe cauza decesului. Fiul ei a postat un mesaj emoționant pe o rețea de socializare. “Mama m-a făcut să râd, mi-a șters lacrimile, m-a strâns în brațe cu sufletul, m-a privit reușind în viață și m-a ridicat când am căzut. Mama a fost o promisiune de la Dumnezeu că voi avea pentru totdeauna un prieten!”.
Fanii său l-au îmbărbătat cum s-a priceput mai bine fiecare, după ce au văzut postarea sa. “Ștefan, sufletul unei mame nu se stinge niciodată!! Îți spune o inimă de mamă, care își iubește copiii până la infinit!!! Îți spune un suflet care a trăit fără mamă de la 14 ani! Îți va lipsi căldura brațelor ei ,dar va fi prezentă în tot ceea ce faci tu, în versuri, în corzi și acord de chitară… și, mai apoi, în ochii copiilor tăi!!! Curaj, fii puternic, ea te privește dintr-o lume mai bună!”.
Fanii l-au susținut pe Ștefan Stan cum s-au priceput mai bine
“Sincere condoleanțe, Stefan. Noi, vecinii ei, suntem consternați că dânsa nu mai este printre noi, lumină veșnică și Dumnezeu să o odihnească în pace”, “Chiar ai avut o mamă pe care te-ai bizuit întotdeauna