Jucătoarea Laura-Ioana Andrei, favorită principală, s-a calificat, vineri, în finala turneului ITF de la Stuttgart-Stammheim, cu premii totale de 15.000 de dolari.
Andrei a învins-o în semifinale pe austriaca Sinja Kraus, scor 6-2, 6-0, în 58 de minute. În finală, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului Anastasia Kulikova (Finlanda, cap de serie 3) – Daniela Vismane (Letonia, cap de serie 7).
Laura-Ioana Andrei are programată vineri şi semifinala la dublu în care, alături de germana Julia Washaczyk, va întâlni perechea Julia Kimmelmann/Carmen Schultheiss (Germania).