Avocatul lui Voiculescu este acum presedintele organizatiei municipale a PDL • Conform unor surse judiciare, fostul prefect Dragomir Tomaseschi a fost unul dintre avocatii care l-au asistat pe Dan Voiculescu in faza primelor cercetari penale din dosarele Loteria II si privatizarea ICA • Acum, Tomaseschi se afla in spatele unor actiuni de denigrare a procurorului Emilia Eva cel care a instrumentat dosarul ICA • Tomaseschi se afla si in spatele plangerii depuse de Anatol Margarint impotriva procurorului iesean
Recent ambasadorul Olandei a spus ca Romania a facut un mare progres prin condamnarea lui Voiculescu adaugand ca tara sa s-ar putea inspira din acest caz. Cu toate acestea statul roman ii protejeaza anemic pe magistratii care sunt supusi la aceste actiuni denigratoare pornite dupa incarcerarea lui Felix. De cel putin doi ani, fostul prefect Dragomir Tomaseschi, in prezent avocat, face plangeri impotriva procurorului Emilian Eva invocand tot felul de abuzuri, fiind in realitate vorba de fapte inventate, prezentarea distorsionata a unor aspecte, intamplari, scenarii menite sa puna intr-o lumina proasta pe unul dintre cei mai reputati procurori din Romania.
Putina lume stie insa ca fostul prefect al Iasului, in prezent avocat, este intr-un razboi personal cu magistratul care a facut posibila trimiterea lui Voiculescu in spatele gratiilor. Este vorba despre o vendeta, iar ceea ce face Tomaseschi nu are nicio legatura cu dreptatea asa cum sustine fostul prefect. Tomaseschi se razbuna pentru ca acest magistrat l-a trimis in judecata pe cel mai tare client pe care l-a avut vreodata ca avocat, adica pe Dan Voiculescu, si de asemenea fostul prefect a fost cercetat de DNA Iasi chiar in perioada in care Emilian Eva activa in structurile teritoriale anticoruptie. In perioada in care DNA Bucuresti instrumenta dosarele ICA si Loteria II, Dragomir Tomaseschi a fost unul dintre avocatii care l-au reprezentat pe Dan Voiculescu.
Afland ca procurorul Eva este din Iasi, Voiculescu l-a angajat pe Tomaseschi cu speranta ca acesta din urma va gasi unele aspecte compromitatoare care-l vor ajuta sa faca unele presiuni asupra magistratului. Tomaseschi a tot sapat, dar nu a gasit mare lucru si pentru ca nu a gasit ce cauta a inventat. Acum fostul avocat al lui Voiculescu este presedintele organizatiei municipale a PDL, formatiune politica ce se lauda ca sprijina DNA si implicit lupta anticoruptie.
DNA, Tomaseschi si dosarele de retrocedari
Anul trecut Tomaseschi a depus o plangere in care l-a acuzat pe Emilian Eva ca ar fi interceptat ilegal telefoanele unor demnitari din prefectura. In perioada respectiva DNA avea in atentie unele dintre dosarele retrocedare ale unor suprafete mari de teren „instrumentate” de Prefectura Iasi condusa de Dragomir Tomaseschi. Unul dintre aceste dosare de refera la retrocedarea unei suprafete de 40 hectare la Podu Iloaiei pe teritoriul statiunii de cercetare. Terenul a fost retrocedat catre niste speculanti imobiliari cunoscuti ca „fratii Petrisor”.
Acestia au primit teren la Podu Iloaiei in conditiile in care mostenitorul de la care fratii Petrisor cumparasera drepturile succesorale aveau terenuri pe dealuri la Madarjac nicidecum la Podu Iloaiei la marginea drumului european. Din acest motiv, toti prefectii pana la Tomaseschi au blocat aceasta retrocedare. Disputa s-a mutat in justitie, dar dupa ce Tomaseschi a devenit prefect, juristii institutiei si cei ai Agentiei Domeniilor Statului au facut „blat” in instanta, adica au spus ca nu au calitate procesuala si in cele din urma terenul a fost retrocedat. Acum, respectiva suprafata de 40 hectare valoreaza milioane de euro. Fratii Petrisor, in special Mihai, se lauda ca sunt prieteni cu Tomaseschi.
O plangere cu un basarabean
Tot cautand ceva cu care sa-l atace pe Eva, Tomaseschi a auzit de basarabeanul Anatolie Margarint, un personaj care in urma cu circa 10 ani facea unele afaceri prin Iasi. Acum, Margarint este falit, dar a primit de la Tomaseschi promisiunea ca-si va recupera o casa pe care a vandut-o in 2002 daca declara ceea ce trebuie impotriva procurorului Eva. Margarint spune ca a fost santajat de procurorul Eva prin intermediul fostei iubite a magistratului, Claudia Ciofu, pentru a vinde la un pret derizoriu o casa pe care o detinea pe strada Ion Creanga nr. 66.
In plangerea depusa, Margarint spune ca era cercetat de procurorul Eva in doua dosare penale. Acesta mai sustine ca in perioada in care era cercetat a fost contactat de Claudia Ciofu care i-a propus sa-i vanda la un pret derizoriu casa pentru ca oricum urma sa o piarda in favoarea statului deoarece va fi sechestrata de procurorul Eva in vederea recuperarii prejudiciului in dosarele in care era cercetat Margarint. Basarabeanul mai spune ca a perceput mesajul si ca o amenintare din partea procurorului adaugand in plangere ca dupa ce s-a conformat a scapat si de problemele penale.
Spaga cu inregistrari la SRI
Investigatiile jurnalistice realizate de cotidianul BUNA ZIUA IASI arata ca lucrurile nu au cum sa stea dupa cum sustine basarabeanul si Tomaseschi (plangerea a fost conceputa de fostul prefect). Astfel, intre anii 2000-2002, basarabeanul avea o firma SC Expoforest SRL Iasi, care detinea un numar de 50 de camioane si autobasculante si presta servicii de transport pentru unele societati comerciale din Iasi. Problema este ca aceste camioane treceau frecvent granita si trebuiau platite unele taxe vamale. Margarint avea o intelegere cu fostul sef al vamilor pentru a iesi mai ieftin cu plata taxelor vamale. Acesta ii pretindea spaga pentru ca respectivele camioane sa treaca granita fara probleme. La un moment dat seful vamilor s-a lacomit si i-a cerut 75 la suta din profitul mediu inregistrat pe fiecare camion. La un moment dat Margarint nu a mai vrut sa plateasca aceasta taxa deoarece i se parea exagerat de mare si a solicitat o intrevedere cu seful vamilor pentru a „negocia”.
Numai ca Margarint a inregistrat discutia purtata cu directorul Directiei Regionale Vamale. In cadrul discutiei, seful vamilor a ramas ferm pe pozitie spunand ca vrea in continuare 75 la suta din profit. Margarint a inregistrat totul. Inregistrarea a ajuns si la un ofiter al Serviciului Roman de Informatii. Pentru ca nu s-au inteles, la cateva zile dupa ce au purtat aceasta discutie, Margarint s-a ales cu o plangere penala depusa de Directia Vamala, fiind acuzat de evaziune fiscala, sustragere de la plata taxelor vamale, acuzatiile fiind legate de traficul pe care-l facea cu cele 50 de camioane.
Dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Iasi cu numarul 1165/p/2002 si a fost solutionat pe data de 28 octombrie 2002. Dosarul nu a fost instrumentat de Emilian Eva, ci de un alt procuror. Doamna procuror printr-o ordonanta de scoatere de sub urmarire penala a solutionat dosarul. Celalalt dosar in care a fost cercetat Margarint a fost inregistrat cu numarul 1999/p/2002 la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi.
In acest dosar Margarint era acuzat ca nu a platit unele comisioane vamale aferente unor operatiuni de import. Dosarul a fost solutionat cu rezolutie de neincepere a urmaririi penale in urma unei propuneri facute de politistii care au instrumentat dosarul. Nici in acest dosar cercetarile nu s-au facut sub supravegherea procurorului Eva. In plus, casa si terenul de pe strada Ion Creanga nr. 66 erau pe numele fiicei lui Margarint, prin urmare nu putea face obiectul unui sechestru asigurator intr-un dosar in care era cercetat basarabeanul. Mai mult decat atat, Claudia Ciofu a tratat cu vanzatorii prin intermediul unei agentii imobiliare. Prin urmare, acuzatiile basarabeanului care ar vrea sa se inteleaga ca a fost santajat cu dosarele penale pentru a vinde proprietatea de pe strada Ion Creanga la un pret derizoriu nu se sustin. Contactat telefonic de jurnalistii cotidianului BUNA ZIUA IASI, Tomaseschi nu a vrut sa recunoasca ca a fost avocatul lui Voiculescu. „Nu exista asa ceva. Aratati-mi o dovada”, a spus scurt Tomaseschi.