Presedintele FRF Box, Leonard Doroftei, i-a anuntat ieri pe cei din box ca demisioneaza. El nu a dorit sa atace pe nimeni, desi in ultima vreme in cadrul federatiei sesizase „formarea de tabere si cheltuieli cu care, personal, n-am fost de acord”. Chiar daca l-au deranjat mai multe lucruri, printre care si faptul ca secretarul general Viorel Sima a plecat la congresul AIBA din Coreea de Sud fara sa-l consulte pe presedinte in privinta componentei delegatiei, Doroftei a ales sa se desparta de functie printr-un mesaj fair-play: „Au fost doi ani in care am muncit cum am stiut mai bine. Situatia boxului s-a remediat, au aparut medalii cum nu s-a intamplat de multi ani, e timpul sa plec”. In continuare, Federatia Romana de Box va fi condusa cel mai probabil de ieseanul Vasile Catea, actual vicepresedinte al FRB.