Leonardo Badea – 1 an de mandat si planurile de viitor la conducerea ASF

0
65

Primul meu an de mandat la conducerea ASF a fost o adevarata provocare profesionala. Mi-am propus de la bun început să nu mă abat nicio clipă de la un principiu la care țin foarte mult: respectarea drepturilor și intereselor consumatorilor de servicii financiare non-bancare. Consider că cetățeanul trebuie să fie întotdeauna în centrul preocupărilor noastre. Iar cel mai bun exemplu în acest sens este noul cadru legislativ care guvernează piața RCA. Mecanismele și prevederile introduse în legislație au fost concepute pentru a veni atât în sprijinul celui care încheie polița, dar și cel al beneficiarului poliței. Și aș enumera doar câteva dintre acestea: clauza decontării directe, tariful de referință, conceptul de client cu risc ridicat.  De asemenea, ASF a pus la dispoziţia asiguratilor  o aplicație online, care poate fi accesată pe www.asfromania.ro, prin intermediul căreia posesorul unei polițe RCA care poate obtine informaţii cu privire la încadrarea în clasa bonus-malus (B/M) a autovehiculului asigurat. Totodată, am urmarit intărirea capacității instituționale, în ansamblul ei, prin confirmarea obiectivelor principale asumate: consolidarea piețelor supravegheate și creșterea competitivității acestora, prin crearea unui cadru de reglementare în conformitate cu standardele europene, în condițiile implementării mecanismelor de supraveghere bazate pe riscuri și a unei abordări preventive. In toata aceasta perioada, am avut un proiect laborios de modificări legislative, pe toate cele trei piețe supravegheate. De asemenea, anul acesta am inceput un dialog structurat cu institutii din Statele Unite ale Americii ce au obiect de activitate similar cu al ASF. Mai mult, din toamna acestui an, vom organiza o serie de cursuri pentru specialistii nostri cu reprezentanti ai institutiei ce reglementeaza piata de capital din SUA.

Cum arata proiectele de viitor?

ASF are multe obiective importante pentru următorii ani, atât din perspectiva întăririi capacității instituționale cât și privind consolidarea și dezvoltarea piețelor. Dintre acestea, pe plan institutional, vreau să promovez în ASF incorporarea, din ce în ce mai mult, a tehnologiilor moderne și digitalizării, reducerea birocrației, îmbunătățirea circulației informației între compartimente. Toate acestea trebuie să ne conducă la o supraveghere mai eficientă, bazată pe riscuri și integrată, concomitent cu reducerea timpilor de răspuns în relația cu industria, mai multă promptitudine în procesele de autorizare și în general o atitudine a angajaților ASF, pe toate nivelurile, mai mult orientată spre consumatori și spre dezvoltarea piețelor. Cred că în acest fel vom obține o creștere a gradului de conformare voluntară a entităților la regulile și bunele practice în domeniu, ca urmare a reducerii presiunii administrative și birocratice. Pentru dezvoltarea pieței de capital voi acorda un sprijin și o importanță deosebită proiectului privind înființarea unei contrapărți centrale românești, construită pe baze solide și cu perspective pe termen lung, care ar putea avea în timp inclusiv un rol regional. De asemenea, ne vom implica foarte serios în proiectul privind soluționarea aspectelor legate de conturile inactive de pe piata de capital din Romania, pentru care beneficiem de asistența BERD. Un obiectiv important pentru ASF este dezvoltatea segmentului pensiilor facultative. Din multe motive, atât structurale cât și conjuncturale, pană în prezent evoluția acestuia a fost modestă, desi importanța pe care putea-o avea în economie și pentru asigurarea unui venit adecvat al participanților în momentul pensionării sunt mult mai mari. În acest context, am in vedere o serie de proiecte menite să crească numărul de participanți și contribuțiile la Pilonul III de pensii. Vom întreprinde demersuri de  informare cu privire la avantajele contribuției la pensia suplimentară, pentru stimula atragerea de noi participanți, în special din rândul tinerilor angajați. De asemenea vizam creșterea atractivității Pilonului III prin revederea reglementărilor privind politica de investiții și chiar prin propuneri privind tratamentul fiscal al acestor contribuții. Pentru că piața asigurărilor rămâne dominată de polițele RCA, în paralel cu stimularea dezvoltării celorlalte linii de business (ex. asigurări de viață, medicale, agricole etc.) voi continua să acord o atenție deosebită modificărilor la legea RCA, cu scopul de consolidare și menținere a stabilității pieței și protecției drepturilor asiguraților, prin dezbatere publică alături de toți cei implicați.