Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Vatra Dornei, că în acest an vor fi finalizate tronsonul de pe teritoriul României al proiectului BRUA şi gazoductul Ungheni-Chişinău, ambele sub coordonarea Transgaz.
''În cursul acestui an, vom finaliza BRUA (n.r.- gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria), tronsonul de pe teritoriul României şi, de asemenea, (…) vom finaliza gazoductul Ungheni-Chişinău, un obiectiv de investiţii care se află, de asemenea, sub conducerea Transgaz (…) Încercăm în toate domeniile de activitate să împingem investiţiile înainte, să atragem resurse, să selectăm companii capabile să ducă proiectele la bun sfârşit în termen cât mai scurt şi un nivel de calitate cât mai ridicat'', a spus Orban, conform agerpres.ro.
Premierul a arătat că Guvernul şi-a propus ca un număr mare de comunităţi locale să aibă acces la gaz şi de aceea programul de dezvoltare a reţelei e foarte important.
''Obiectivul nostru este să extindem reţelele de gaz, magistralele, astfel încât să permitem accesul la gaz la cât mai multe comunităţi locale. România are gaz şi cetăţenii români nu pot să aibă acces la gaz, iar foarte multe comunităţi locale sunt private de accesul la gaz. Dezvoltarea reţelei de gaz natural face parte din programul nostru de dezvoltare a infrastructurii, ca o bază pentru dezvoltarea economică a României şi pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru cetăţenii români.", a mai spus Orban.
Prim-ministrul Ludovic Orban a vizitat Centrala termică a oraşului Vatra Dornei, care urmează să funcţioneze pe gaz, după finalizarea de către Transzgaz magistralei de transport.
Conducta de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei a fost declarată proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.
Amplasamentul obiectivului se află pe teritoriul administrativ al municipiului Vatra Dornei, respectiv al comunelor Sadova şi Pojorâta.
Prin realizarea conductei se poate asigura alimentarea cu gaze naturale a localităţilor din zonă, respectiv Vatra Dornei, Pojorâta, Sadova, Iacobeni, Dorna Arini, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor şi Fundu Moldovei, precum şi a aproximativ 35.000 locuitori şi aproximativ 780 de agenţi economici.
Realizarea acestui proiect permite alimentarea zonei cu gaze naturale şi diversificarea surselor de energie pentru zona Pojorâta – Vatra Dornei, prin trecerea de la sistemul de încălzire cu combustibili solizi (lemne, păcură etc.) la sistemul de încălzire pe bază de gaze naturale.
Realizarea conductei de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei este de asemenea oportună şi necesară pentru valorificarea activităţilor turistice şi de agrement.
Vatra Dornei a fost atestată ca staţiune turistică de interes national, în zonă existând staţiuni balneoclimaterice cu o paletă foarte largă de factori naturali, iar investiţiile private în domeniul turismului sunt importante.