Ministerul Afacerilor Externe anunţă că Agenţia Meteorologică spaniolă a emis pentru vineri coduri portocaliu şi galben de precipitaţii, furtuni şi vânt de coastă care vizează comunităţile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura, Navarra, Valenciană şi Galiţia.
Conform unui comunicat al MAE transmis joi, se anunţă cod portocaliu de precipitaţii abundente pentru comunitatea Castilla y Leon, cod galben de precipitaţii abundente şi furtuni pentru comunităţile Madrid, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Extremadura şi Navarra, cod galben de precipitaţii abundente pentru Comunitatea Valenciană şi cod galben de furtună şi vânt de coastă pentru comunitatea Galiţia.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte în permanenţă informaţiile comunicate de autorităţile spaniole în acest sens şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile şi avertismentele acestora. În caz de urgenţă, cetăţenii români care se află în zonele afectate pot contacta autorităţile spaniole competente, apelând telefonul de urgenţă 112.
De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Secţiei Consulare a Ambasadei Românei la Madrid: +34917344004 şi la numerele Consulatului General al României la Sevilla la: +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, precizează sursa citată.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune: Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34669362202; Consulatul General Barcelona: +34661547853; Consulatul General Bilbao: +34608956278; Consulatul General Sevilla: +34648212169; Consulatul Almeria: +34682733408; Consulatul Castellon de la Plana: +34677842467; Consulatul Ciudad Real: +34609513790; Consulatul Zaragoza: +34663814474, informează Agerpres.ro.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisos, http://madrid.mae.ro/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.