Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care arată că este "necesar şi oportun" să ajusteze tariful de rezervare a locului în tren, urmând ca şi celelalte preţuri să fie reanalizate, potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului, conform Mediafax.
Tariful de rezervare crește de la 4 lei la 5 lei.
"Tarifele de călătorie cu metroul şi de transport feroviar de călători vor fi ajustate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, în condiţiile legii. (…) Pe cale de consecință, în acest moment, ţinând cont de evoluţia pieţii de transport feroviar, se apreciază ca necesar şi oportun ajustarea tarifului de rezervare a locului, urmând ca pentru restul tarifelor de deservire generală să se realizeze o analiză pentru noul mers tren", se arată în proiectul de act normativ.
Ministerul justifică modificările întrucât tarifele tichetului de rezervare nu au mai fost modificate din anul 2013.
"Având în vedere că tariful tichetului de rezervare nu s-a modificat din anul 2013 dar și faptul că pentru călătoriile pe distanțe lungi este necesar asigurarea locurilor rezevate considerăm oportun modificarea tarifului tichetului de rezervare loc în sensul majorării acestuia la valoarea de 5,00 lei / loc, la tren de rang Regio sau Interregio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, cu TVA inclus", informează nota de fundamentare a actului normativ.
Tarifele generale vor fi mărite în baza raportului dintre subvenţia necesară la nivelul prestaţiilor cu caracter de serviciu public şi subvenţia alocată în scădere cu 14%, potrivit Anexei întâi a proiectului.
Documentul mai arată că indicele preţului de consum al meteriilor prime, al pieselor de schimb şi al materialelor în funcţie de indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada iulie 2013- iulie 2019 este de 108,75, cu un indice al preţurilor de consum de 110,45 la servicii.
Cheltuielile pentru combustibil au crescut în anul 2018 faţă de anul 2017 cu 7,14% fiind influenţate de variaţia accizei la motorină de la valoarea 1.796,53 lei la 2.175,24 lei, o creştere de 21%, conform anexei.