Manastirea Malinesti din judetul Vaslui – FOTO

0
130

Știați că în județul Vaslui există o mănăstire de o frumusețe aparte și care atrage mii de credincioși?

Este vorba despre Mănăstirea Mălinești, din comuna Gârceni!

Aici există o biserică din lemn, monument istoric, care datează de la 1826.

Cu timpul biserica a ajuns în stare de ruină. Între anii 1925 şi 1928 a fost renovată cu ajutorul financiar al familiei mareşal Prezan.

Biserica este o construcţie de lemn, pe fundaţie de piatră tencuită cu ciment, în formă de cruce.

Spaţiul este compartimentat în altar, naos, pronaos şi un mic pridvor închis.

Altarul este luminat de o fereastră la răsărit. Este separat de naos, prin tâmpla din tei, frumos sculptat, evidenţiindu-se în mod special uşile împărăteşti.

Naosul are absidele înguste şi profunde, pe fiecare absidă fiind aşezată câte o fereastră.

Pe naos este o turlă înfundată (oarbă), cu terminaţie piramidală şi o fereastră pe faţa sudică. Câte o turlă mai mică se află pe altar şi pronaos, toate trei acoperite cu tablă.

Pronaosul este luminat de o fereastră aşezată la sud şi de geamurile din partea superioară a uşii de intrare din pridvor în pronaos (o uşă simplă, din lemn).

Delimitarea de naos a pronaosului se face printr-o grindă şi doi stâlpi laterali din lemn.

Pridvorul este luminat de o fereastră aşezată pe peretele din vest şi de geamurile uşii din lemn de la intrare, care este aşezată în partea sudică.

Toate ferestrele sunt din lemn, mici, dreptunghiulare, duble şi cu grilaj metalic la mijloc.

Biserica nu este tencuită şi nici căptuşită cu scândură. Tavanul din pronaos şi pridvor este plat, căptuşit cu scândură şi netencuit. Pardoseala este din scândură, iar acoperişul din tablă. Faţadele exterioare sunt căptuşite cu şipcă.