Marea Britanie va lucra cu talibanii dacă aceştia vor ajunge la guvernare în Afganistan

0
67

Marea Britanie este dispusă să lucreze cu talibanii dacă aceştia vor ajunge la guvernare în Afganistan, a indicat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, transmite miercuri dpa.

Insurgenţii se vor întâlni cu reprezentanţi ai guvernului afgan în cursul acestei săptămâni, într-un moment în care luptătorii talibani cuceresc district după district, preluând controlul asupra unei mari părţi a teritoriului afgan, pe fondul retragerii trupelor americane şi internaţionale, potrivit agerpres.ro.

În timpul unei vizite la Washington, Ben Wallace şi-a exprimat dezamăgirea faţă de decizia preşedintelui Joe Biden de retragere a trupelor americane din Afganistan, afirmând că restului comunităţii internaţionale nu îi rămâne altă alegere decât să urmeze exemplul Statelor Unite.

Ministrul a adăugat însă că guvernul de la Londra este dispus să lucreze cu talibanii, care au semnat un acord cu Statele Unite în februarie 2020.

'Oricare ar fi guvernul (afgan) în funcţie, cu condiţia să adere la anumite norme internaţionale, guvernul Marii Britanii va interacţiona cu el', a declarat Wallace pentru Daily Telegraph.

El a adăugat însă: 'La fel ca alte guverne din lume, dacă se comportă într-un mod care contravine grav drepturilor omului, vom reanaliza acea relaţie'.

Wallace a recunoscut că va fi dificil pentru Marea Britanie să lucreze cu o grupare responsabilă de moartea a 457 de militari britanici, dar a explicat că 'toate procesele de pace îţi cer să ajungi la o înţelegere cu inamicul'.

Preşedintele Joe Biden a anunţat că retragerea forţelor americane se va încheia până la data de 31 august.

Vineri, talibanii au susţinut că deţineau controlul asupra a 85% din teritoriul afgan.

O zi mai târziu, premierul Boris Johnson, deşi a anunţat sfârşitul misiunii militare britanice de două decenii în Afganistan, a spus că Marea Britanie nu îşi abandonează angajamentul în această ţară.