Mario Mutu a făcut un scandal monstru, după ce a ajuns la spital. Mario Mutu a ajuns la spital, miercuri noaptea, 26 octombrie, unde a făcut un mare scandal. Fiul cel mare al lui Adrian Mutu a acuzat dureri dentare, însă nu a putut aștepta câteva minute până să fie preluat de medicii de gardă. A început să țipe și, astfel, un echipaj de poliție a fost trimis la fața locului.
Mario, fiul cel mare al fostului fotbalist Adrian Mutu, însoțit de iubită, a ajuns de urgență la camera de gardă a spitalului Sfântul Ioan din Capitală. Tânărul acuza dureri dentare și avea nevoie de intervenția unui medic specialist. Totuși, în timp ce aștepta, durerile au devenit din în ce mai insuportabile, iar, din această cauză, acesta a început să facă un scandal uriaș, să înjure pe toată lumea și să afirme că stă 'cu toți proștii la coadă'.
Mario Mutu a făcut un scandal monstru, după ce a ajuns la spital
Totuși, chiar dacă tânărul, probabil, era în dureri, la fața locului a fost trimis și un echipaj de poliție, pentru a atenua conflictul. Ulterior, pentru că secția de stomaologie a spitalului Sfântul Ioan nu era disponibilă, Mario Mutu a fost transportat la Spitalul de Stomatologie de pe Calea Plevnei, acolo unde scandalul a continuat, potrivit Spynews.
Contactat de jurnaliști, tânărul de 20 de ani a confirmat că a ajuns la unitatea spitalicească pentru durerile dentare. Totodată, acesta a mai precizat că, într-adevăr, în acele momente se află un echipaj de poliție acolo, însă nu a vrut să ofere mai multe detalii.
Mesajul transmis de Poliția Română despre scandalul lui Mario
În comunicatul transmis de Poliția Română se arată că oamenii legii de la Secția 26 au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 5.00, cu privire la faptul că un băiat este nemulțumit de faptul că nu i se permite accesul în ambulanța pe care o solicitase.
„La data de 27 octombrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 26 au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 5.00, cu privire la faptul că un bărbat, din Sectorul 4, este nemulțumit de faptul că nu i se permite accesul în ambulanța pe care o solicitase, unei alte persoane, pentru a fi transportat la o unitate medicală. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au aplanat conflictul. De asemenea, în jurul orei 6.00, unitatea medicală, la care a fost transportat bărbatul, a sesizat prin apel 112, faptul că acesta are mai multe nemulțumiri cu privire la personalul medical. Și în această situație, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au aplanat conflictul.”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Ce a făcut după ce a plecat de la spital
La doar câteva ore de la incident, Mario Mutu a făcut un LIVE pe rețelele sociale, alături de iubita sa, care îi cerea insistent să-l oprească.
'Vă pup pe toți, frații mei! Bună dimineața, frații mei. Ce să închid, nu sunt fă live. Vă pup frații mei. Ce ai fă?', au fost câteva dintre cuvintele spuse de Mario Mutu după incident.