Marius Copil va evolua in proba de dublu la US Open alaturi de australianul Nick Kyrgios, ‘copilul teribil’ al tenisului mondial

0
77

Tenismanul Marius Copil va evolua în proba de dublu la US Open alături de australianul Nick Kyrgios, "copilul teribil" al tenisului mondial, anunță news.ro.

Conform tragerii la sorţi, Copil şi Kyrgios vor evolua în runda inaugurală contra perechii Marcus Daniell/Ken Skupski (Noua Zeelandă/Marea Britanie).

Nick Kyrgios este cunoscut în circuit pentru temperamentul său coleric, care i-a adus sancţiuni şi amenzi în repetate rânduri.

Tot la US Open, în primul tur, Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, favoriţi 5, vor evolua contra echipei franceze Jeremy Chardy/Fabrice Martin.

La dublu feminin, Monica Niculescu şi rusoaica Margarita Gasparian vor da piept în primul tur cu favoritele 8, Victoria Azarenka/Ashleigh Barty (Belarus/Australia).

Raluca Olaru şi chinezoaica Zhaoxun Yang vor evolua în primul tur contra americancelor Jennifer Brady şi Alison Riske.