I-a trebuit 20 de ani sa recunoasca ca este alcoolic • Povestea unui iesean care se poate considera fericit • A recunoscut pe ultima suta de metri ca are probleme grave cu alcoolul • Crede ca si componenta genetica este un factor, tatal acestuia avand aceeasi suferinta • A ajunsa sa bea cantitati industriale inca de la primele ore ale diminetii • S-a apucat de baut in liceu, pentru a-si invinge timiditatea • "Se spune ca e o boala a negarii, drept ala care sufera zice ca nu are nicio problema. Pentru mine, a fost asa mult timp. Mi-am dat seama ca beau un pic diferit, nu ma puteam opri pana la un prag. Pragul era sa ajung la o stare a mintii aproape de uitare. Ma ascundeam ca sa nu se vada. Daca eram cu prietenii, eram destul de sincer. Daca eram in alte parti, incercam sa ma ascund. Definitia de alcoolism era data de tata. Ii tremura mana si se ducea sa bea o votca. Sunt sigur ca eram alcoolic cu mult inainte. Am inceput cu o bere si am trecut la super alcool", povesteste Nicolae • Mai multe detalii despre aceasta drama, in randurile de mai jos
Consumul de alcool este una dintre principalele probleme ale societatii, cu efecte grave pe termen lung asupra sanatatii. Multi neaga ca sunt alcoolici si constientizeaza cand e prea tarziu: familie destramata, pierderea respectului de sine, ganduri suicidale.
Un alcoolic care isi neaga conditia are trei variante: dementa, inchisoare sau moartea. Cam asa a inceput marturisirea ieseanului Nicolae, in varsta de 45 de ani (nume inventat pentru protejarea identitatii – n.r), dispus sa-si impartaseasca drama prin care a trecut, principala cauza fiind consumul de alcool.
Acum nu mai bea de mai bine de 7 ani, dar nu ar fi reusit fara sprijinul grupurilor dedicate alcoolicilor anonimi din Italia, unde este stabilit, dar si din Iasi, cand vine in vacanta.
Totul a inceput in adolescenta. Aflat intr-un anturaj exuberant, consumul de alcool era catalizatorul. Nicolae povesteste ca motivul pentru care s-a apucat de baut era timiditatea. Nu putea sa lege doua cuvinete cu prietenii, mai ales in preajma fetelor. Consumul l-a "ajutat" sa devina mult mai sociabil si mai simpatic, dupa cum ii spuneau membrii anturajului. Brusc, consumul a devenit constant cu doze mult mai mari. "Se spune ca e o boala a negarii, drept ala care sufera zice ca nu are nicio problema. Pentru mine, a fost asa mult timp. Mi-am dat seama ca beau un pic diferit, nu ma puteam opri pana la un prag. Pragul era sa ajung la o stare a mintii aproape de uitare. Ma ascundeam ca sa nu se vada. Daca eram cu prietenii, eram destul de sincer. Daca eram in alte parti, incercam sa ma ascund. Definitia de alcoolism era data de tata. Ii tremura mana si se ducea sa bea o votca. Sunt sigur ca eram alcoolic cu mult inainte. Am inceput cu o bere si am trecut la super alcool. La inceput, am baut cu doi prieteni, care imi sunt si acuma. Jumatate de bere in liceu in parcul Copou. Nu a mai durat mult pana cand am trecut pe votca si pe rom. Vazand ca fac dezastru… De multe ori deveneam si agresiv. Eu eram foarte timid si nu reuseam sa ma exprim. Am vazut ca asta ma ajuta. Apoi am inceput sa gasesc ajutor in alcool. De multe ori simteam ca beau pentru altii, sa fiu simpatic. Nu prea am fost eu ala sa nu vrea sa bea ceva. Eram timid si cu femeile. Trebuia sa beau ceva inainte. Nu controlam asa de bine, nu eram un chimist asa bun. La un moment dat, mi s-a invartit capul, am cazut pe loc", povesteste Nicoale despre inceputurile "carierei" de bautor.
Divort si ganduri suicidale
Bautura i-a destramat familia, fosta nevasta a plecat cu copilul in strainatate, tatal era mort din cauza alcoolului, iar mama era la munca in strainatate. Nicoale a ramas singur intr-un apartament din Iasi si a continuat sa faca ce stia mai bine: sa bea incepand de dimineata pana cadea lat. "Ma gandeam la rece la suicid, cautam metode. Nu voiam sa fiu o rusine ca taica-miu. De multe ori mi-era rusine. A murit la cincizeci si ceva de ani, a facut cancer la gat, si tot nu credeam. Cand era beat, colegii il puneau sa mearga pe curea. Am vazut asta la serviciu. Isi scotea cureaua, ca sa arate ca nu era beat, incerca sa mearga drept pe ea. Aveam vreo 10-12 ani. L-am lasat, ca radeau toti de el. Nu am suportat ideea. Aveam si depresie, aveam ganduri suicidale, cand aveam 36 de ani. Fosta sotie ma parasise, plecase cu copilul, cred ca si din cauza asta. Deveneam agresiv si fizic, chiar s-a intamplat o data, tot pe tema bautului. Eu beam si in casa. Fosta a vut o idee foarte faina. Eram intr-o capcana a mintii, in care aveam eu cea mai mare incredere. Creierul era dependent, in care aveam cea mai mare incredere. Fosta sotie a notat in calendar de cate ori beau. Ma gandeam ca nu beau asa mult. Nota cu rosu. Intr-o luna tot calendarul era rosu in afara de o zi. De obicei, am memorie vizuala. Mi-a ramas intiparit tot calendarul. In mintea mea era ca beau de doua, trei ori pe saptamana", continua alcoolicul anonim.