”Medicamentul natural” care iti alina durerea de gat, imbunatateste memoria si intareste imunitatea

0
101

Produs apicol care nu ar trebui să lipsească din nicio casă, mierea nu este doar hrană, ci are o valoare terapeutică greu de contestat. Este considerată un medicament natural, având capacitatea de a trata diverse leziune ale pielii şi nu numai.

Mierea conţine în jur de 400 de substanţe organice, printre care riboflavină, vitaminele B12 şi C, calciu, fier, potasiu, fosfor şi magneziu. Mai mult, acest produs apicol este bogat în compuşi care au proprietăţi antioxidante, umectante, antibacteriene, antiinflamatoare şi antifungice.

Utilă în vindecarea rănilor

Mierea este eficientă în accelerarea vindecării zgârieturilor superficiale, tăieturilor profunde, arsurilor şi ulceraţiilor pielii, distrugând microbii şi hrănind celulele nevătămate din jurul rănii. În primă fază, mierea are efect calmant, iar apoi ajută la vindecarea rapidă, fără a lăsa cicatrici. Întinde 6 linguriţe de miere pe un tifon steril, pune compresa pe plagă, lipeşte-o cu leucoplast şi înlocuieşte-o din 6 în 6 ore, recomandă clicksanatate.ro.

Ameliorează durerile de gât

Când te doare gâtul sau când nu mai reuşeşti să scapi de tuse, 1 lingură de miere îţi poate oferi alinare instantaneu. Chiar şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă mierea ca remediu natural când te confrunţi cu gât iritat şi inflamat, căci aceasta funcţionează ca un supresor al tusei. Un studiu publicat în 2010 în „Jurnalul de Medicină Alternativă şi Complementară” arată că 1 linguriţă de miere de tei sau de salcâm, luată înainte de somn, atenuează tusea apărută în urma unei infecţii respiratorii comparativ cu medicamentele recomandate în mod obişnuit.

Îmbunătăţeşte memoria

Dacă ai început să uiţi unde-ţi pui lucrurile sau ce anume trebuie să faci, mierea îţi poate fi de folos. Acest produs apicol poate îmbunătăţi atât memoria pe termen scurt, cât şi cea pe termen lung. Într-un studiu publicat în 2011, cercetătorii au descoperit că femeile aflate în postmenopauză, cărora li s-a administrat miere 16 săptămâni li s-a îmbunătăţit semnificativ memoria. Polifenolii din miere acţionează la nivel molecular, reducând riscul apariţiei leziunilor oxidative cerebrale. Pentru a-ţi îmbunătăţi memoria, consumă 2 linguriţe de miere, fie dimineaţa, cu 30 minute înainte de micul dejun, fie seara, înainte de culcare.

Combate problemele digestive

Flatulenţă, indigestie, reflux gastroesofagian, diaree, ulcer, gastrită – în toate aceste neplăceri funcţionează eficient mierea polifloră, în care s-a dizolvat tinctură de propolis (5 picături la 1 linguriţă de miere). Se consumă după masă 4-6 linguriţe pe zi, în cure de 3-6 săptămâni. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că mierea polifloră poate ajuta la scurtarea timpului necesar pentru a elimina Helicobacter Pylori din căptuşeala stomacului la pacienţii cu gastrită şi ulcer duodenal. O altă cercetare arată că înlocuirea zahărului cu miere în alimentele prelucrate poate îmbunătăţi microflora intestinală.

Alungă insomnia

Dacă ai nevoie de ajutor ca să dormi mai bine, mierea de tei este soluţia potrivită. Aceasta stimulează secreţia melatoninei, hormonul somnului. În plus, mierea de tei unge gâtul, prevenind sforăitul. Înainte de a merge la culcare, bea 1 ceaşcă de ceai din plante sau 1 pahar cu lapte cald în care ai pus 1 linguriţă de miere de tei.

Recomandată în acnee

Mierea de trifoi este adesea întâlnită în produsele de îngrijire a pielii şi este folosită frecvent în tratarea acneei. Pe lângă asta, mierea hidratează pielea şi previne înfundarea porilor. Aplică miere brută de trifoi pe coşuri. Las-o să acţioneze 20-30 de minute, după care clăteşte tenul cu apă călduţă din abundenţă. Repetă procedeul de 2 -3 ori pe zi. Alternativ, omogenizează 1 lingură de miere de trifoi cu 1/2 linguriţă de pudră de scorţişoară. Întinde pasta obţinută pe zona afectată de acnee, iar după 15 minute, îndepărteaz-o cu apă caldă. Repetă de 2 ori pe zi. Acest remediu nu e indicat celor cu pielea sensibilă.

sursa: exquils.ro