Melania Trump va întreprinde la începutul lui octombrie un turneu în patru ţări africane

0
97

''Prima Doamnă'' a Americii, Melania Trump, a anunţat miercuri că va întreprinde la începutul lui octombrie un turneu în patru ţări africane, aceasta fiind prima mare călătorie pe care ea o va face sigură şi care va fi consacrată cauzei copiilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Data de 1 octombrie va marca prima zi a vizitei mele pe care o voi întreprinde singură în patru ţări din Africa magnifice şi foarte diferite: Ghana, Malawi, Kenya şi Egipt'', a declarat soţia preşedintelui american Donald Trump, în cadrul unei recepţii pentru soţiile liderilor prezenţi la New York pentru Adunarea Generală anuală a ONU. 

Dna Trump (48 de ani), fost manechin, a subliniat că aceste ţări au lucrat împreună cu Agenţia Americană pentru Dezvoltare (USAID) în scopul de a-i ajuta pe copii.

''Sunt atât de mândră de activitatea acestei administraţii, prin intermediul USAID şi a altor mijloace'', a adăugat ea, explicând că turneul respectiv îi va permite să pună accentul îndeosebi pe problema îngrijirilor în cazul nou-născuţilor şi pe educaţie. 

De origine slovenă, Melania Trump, cea de-a treia soţie a lui Donald Trump şi mama fiului lor Baron, a mai călătorit singură în septembrie 2017. Ea s-a deplasat atunci la Toronto, unde s-a întâlnit cu Prinţul Harry şi a asistat la deschiderea jocurilor pe care el le-a organizat pentru foştii combatanţi răniţi sau care suferă de un handicap. Melania Trump a participat de asemenea la mai multe deplasări în străinătate ale soţului său.