Meteorologii au emis, sambata, o informare privind inrautatirea vremii in toata tara. Sambata seara va incepe sa ninga in mai multe regiuni din tara, iar vantul se va inteti, ceea ce va favoriza formarea poleiului. Aceasta atentionare meteo intra in vigoare sambata seara la ora 20.00 si este valabila pana duminica la ora 10.00.
In intervalul mentionat va ninge temporar in zona Carpatilor Orientali, in sudul Moldovei si in cea mai mare parte a Dobrogei si Munteniei (inclusiv municipiul Bucuresti). Stratul de zapada depus va masura local 5-7 cm, iar vantul va sufla moderat, cu rafale de 30-40 km/h. Vantul coroborat cu ninsoarea vor duce la scaderea vizibilitatii pe drumurile publice. Totodata, meteorologii au atentionat ca in special in Oltenia, Transilvania si local in Muntenia precipitatiile vor fi mixte si se vor mentine conditiile de polei.
Sursa: RomaniaTV