Ministerul Dezvoltării soluţionează blocajul privind construcţia bazinului olimpic de înot din Brăila

0
59

Compania Naţională de Investiţii, instituţie care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a demarat procedura de reziliere a contractului privind construirea bazinul olimpic de înot din municipiul Brăila, în vederea reluării procedurii de achiziţie publică şi a finalizării investiţiei – a anunţat ministrul Cseke Attila.

Bazinul olimpic de înot de la Brăila a fost contractat în 2011, iar lucrările au fost demarate în 2015. Din iulie 2019 lucrarea a avansat doar în proporţie de 6%. "Am vizitat lucrările în iulie, şi am impus un termen de o lună constructorului pentru a se mobiliza spre finalizarea lucrării. Acest termen a fost depăşit. Vom rezilia contractul cu acest constructor pentru a putea avansa cu investiţia după o nouă procedură de achiziţie publică. Scopul Ministerului Dezvoltării este de a finaliza obiectivul şi a-l preda în folosul comunităţii", a afirmat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Astfel, CNI a notificat constructorul MIDANNE INVEST GRUP S.R.L. cu privire la rezilierea de drept a contractului încheiat în anul 2011. Ulterior acestei notificări, CNI va parcurge toate etapele în vederea preluării şantierului, stabilirea restului de executat şi demararea unei noi proceduri de achiziţie publică în vederea finalizării obiectivului de investiţii.

Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii S.A. va întreprinde toate măsurile necesare şi legale cu privire la deblocarea acestui şantier şi finalizarea obiectivului de investiţii în cel mai scurt timp posibil în vederea predării lui către autoritatea publică locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.