Ministerul rus al Apărării a distribuit pe contul său oficial de Telegram o postare în care se susține că imaginile și știrile cu civilii morți și lăsați pe străzi la Bucha sunt false. Postarea spune chiar că în unul dintre clipurile de pe rețelele de socializare cadavrele se mișcă, relatează BBC.
Deși imaginile au îngrozit și șocat lumea, postarea distribuită de Ministerul rus susține că forțele ruse au părăsit Bucha pe 30 martie și că „unde au fost aceste imagini timp de 4 zile? Faptul că acestea au fost absente până acum.
Jurnaliştii BBC din Moscova au urmărit filmările şi nu au văzut niciun semn că aceste cadavre s-ar mișca. De asemenea, BBC a redat filmarea încetinită și, din nou, nu a fost văzut niciun semn de mișcare.
Ministerul rus al Apărării nu a comentat încă oficial situația din Bucha. Raportul menționat mai sus a fost repostat de către minister.
Postarea susținea apoi că, după ce forțele ruse au părăsit Bucha, „Forțele armate ucrainene au supus orașul unor lovituri de artilerie, care ar fi putut duce și la morți civili”. Se spune, de asemenea, că o groapă comună găsită în oraș a fost creată de ucraineni.
Duminică, șeful serviciilor de salvare Serhii Kaplychny a declarat că cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună din Bucha, scrie AFP.
Erau vizibile vreo 10 cadavre, unele doar parțial îngropate. „Aici, în acest mormânt lung, sunt îngropați 57 de oameni”, a spus Kaplychnyi, care a organizat recuperarea cadavrelor.
Descoperirea gropii comune cu cele 57 de cadavre vine după ce sâmbătă sute de cadavre au fost găsite împrăștiate pe străzile orașului Bucha.
Primarul Anatoli Fedoruk a spus că aproape 300 de persoane au trebuit înhumate "în gropi comune" la Bucha.
"La Bucha, am îngropat deja 280 de persoane în gropi comune", deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului pentru AFP.