Antrenorul dinamovist Mircea Rednic se pregăteşte de meciul cu CFR, programat marţi, 4 decembrie, de la ora 20:00, iar obiectivul stabilit este calificarea în play-off-ul Ligii I Betano. Dacă nu va reuşi să-şi îndeplinească scopul, tehnicianul va schimba tot lotul, inclusiv staff-ul său, scrie Mediafax.
"Ne pregătim pentru la anul, să luăm campionatul şi Cupa! Schimb tot staff-ul tehnic (n.red. – dacă ratează în acest sezon calificarea în play-off). Numai pe mine nu mă schimb. Rămân sigur", a spus Rednic la conferinţa de presă.
Apoi, a detaliat: "Nu, nu plec de la Dinamo. Oferte? Să vină după ce iau campionatul, că vor fi mai interesante. Acum o să vină oferte din Belgia sigur…Asta pentru prietenii mei: Am antrenat trei ani în Belgia! Sunt vreo doi tehnicieni care au antrenat în Vest şi eu când vreau pot să o fac în Belgia. Poate acolo o să îmi termin cariera".
Dinamo e pe locul 11, 18 puncte, la şase lungimi distanţă de poziţia a 6-a, ultima care înseamnă calificarea în play-off.