Moment impresionant la metrou! Mecanicul a reușit să emoționeze toți călătorii

0
83

Un moment extrem de emoționant a avut loc la metrou. Un mecanic a anunțat că este ultima lui cursă, lucru ce a emoționat toate vagoanele. Călătorii au aplaudat și unii dintre ei chiar au izbucnit în lacrimi când au auzit emoția din vocea celui care și-a trăit viața “sub pământ”.

Ultima cursă înainte de pensionare

Un clip a devenit din nou viral, după ani buni, pe celebra platformă TikTok, unde sunt publicate cele mai interesante lucruri. Călătorii din capitală au avut parte de un moment extrem de emoționant alături de mecanicul de la metrou, care a dat de veste că aceea este ultima lui cursă, după care se va retrage din activitate. Nu a mai avut loc o astfel de întâmplare la noi în țară, motiv pentru care a atras simpatia tuturor.

Acesta a ales să facă marele anunț la staţia Piaţa Victoriei, în timp ce vagoanele erau pline de călători. Mecanicul Metrorex Bondar Cristian a anunţat prin interfon că le mulţumeşte călătorilor care sunt alături de el în ultima sa cursă înainte de pensionare, cu o voce plină de emoții. Călătorii au reacționat pe măsura momentului, în semn de respect, cu aplauze și o mulțime de felicitări pentru eroul de sub pământ.

„Bună ziua. Sunt mecanicul trenului în care vă aflaţi, numele meu este Bondar Cristian şi vă mulţumesc că vă aflaţi alături de mine în ultima cursă înainte de pensionare. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună”, a spus mecanicul.

Videoclipul a fost viral la vremea aceea, iar utilizatorii TikTok au făcut din nou celebru momentul emoționant. Această meserie e una ce merită admirată, având în vedere riscurile și condițiile de lucru, deși mulți îi critică pe mecanici, pe motiv că ar avea salarii mult prea mari.

VIDEO AICI