Încă un incident GRAV la EURO 2020, după episodul Eriksen: Un suporter a căzut din tribună la Anglia-Croaţia

0
83

Un suporter care era prezent la meciul Anglia – Croaţia, duminică, pe stadionul Wembley, a căzut din tribună în momentul loviturii de start, iar acum este în stare gravă la spital, relatează L’Equipe, potrivit news.ro.

“Putem să confirmăm că un spectator a căzut din tribună imediat după lovitura de start. El a primit îngrijiri imediat, după care a fost transportat la spital, în stare gravă. Vom colabora în continuare cu UEFA pentru a ne asigura că acest caz va face obiectul unei anchete aprofundate şi continuăm să monitorizăm situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al arenei Wembley.

La partidă au asistat aproximativ 22.500 de spectatori.

Anglia a câştigat meciul cu scorul de 1-0, în grupa D a Campionatului European.