Nissan şi Renault vor lansa şase noi modele în India

0
83

Nissan Motor Co şi Renault SA au anunţat luni că vor investi 600 milioane de dolari pentru a produce şase noi modele în India, una din cele trei pieţe în care cei doi producători auto intenţionează să colaboreze strâns în cadrul noii alianţe revizuite, transmite Reuters.

Decizia va ajuta la atenuarea scăderii cotei de piaţă a celor doi producători auto în India, piaţa cu cel mai rapid ritm de creştere a vânzărilor, informează Agerpres.

"Această investiţie este extrem de importantă nu doar în privinţa produselor, ci şi a tehnologiilor, cum ar fi vehiculele electrice, pentru a se extinde în India, a treia mare piaţă din lume, şi de asemenea să folosească India ca bază de export", le-a spus jurnaliştilor Ashwani Gupta, directorul operaţional al Nissan.

Cele două companii au anunţat într-un comunicat că fiecare va face trei noi modele în India, care vor fi construite pe platforme comune.

Două modele vor fi vehicule electrice (EV), primele ale Nissan şi Renault în India; celelalte vor fi SUV-uri.

Toate vor fi produse la fabrica Chennai, din sudul Indiei. Conform noii structuri a alianţei, Nissan şi Renault vor coopera strâns în America Latină şi în Europa.

Continuarea pe stiirpesurse.ro