NOAPTEA MUZEELOR…la Muzeul ”Vasile Pârvan” din Bârlad!

0
71

Muzeul ”Vasile Pârvan” Bârlad participă la NOAPTEA MUZEELOR, pe 12 iunie, organizând activități în cele trei locații ale muzeului.

Cu acest prilej publicul interesat va putea vizita, ca în fiecare an, expozițiile permanente, unele dintre ele suferind, în ultima perioadă, schimbări care cu siguranță le va spori atractivitatea.

În acest sens putem aminti aparitia în expoziția de istorie arheologie a manechinelor îmbrăcate în echipamente de luptă specifice diferitelor populații (traci, sciți, sarmați, romani, vizigoți, ostrogoți, huni) care au venit la un moment dat în contact cu populația autohtonă (daci, carpi).

De asemenea la secția artă pot fi sesizate o serie de modificări prin aducerea pe simeze a unor lucrări care au fost mai puțin expuse în ultimii ani. Cei interesați sunt invitați să vizioneze și expozițiile gazduite la Pavilionul expozițional Marcel Guguianu, dar și cele aflate în imobilul din str. Republicii 235 (fosta Bancă Agricolă). Publicul va avea prilejul să urmărească inclusiv expozițiile temporare vernisate în ultimele săptămâni, respectiv expoziția gravorului și graficeanului Zuzu Caratănase intitulată „Ex Nihilo Nihil”, în sală fiind expuse și lucrări ale unor mari artiști, cum ar fi Albrecht Dürer, Peter Paul Rubens, Giambatista Piranesi, Francisco Goya și Salvador Dali, expoziția „Echipamente științifice din istoria Observatorului Astronomic București”, și expoziția „Povestea tăcutelor păpuși”.

La toate cele enumerate iubitorii de frumos vor putea participa la o serie de evenimente organizate cu prilejul Nopții Muzeelor 2021.

La ora 19.00 va avea loc vernisajul Expoziției „Mihai Eminescu – spirit european” care va cuprinde traducerile operelor poetului Mihai Eminescu în diverse limbi vorbite pe continentul european (franceză, engleză, italiană, germană, rusă, spaniolă, maghiară, poloneză). Volumele expuse fac parte din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. În vitrinele expoziției se vor afla și exemplare originale ale unora dintre cele mai vechi sau mai apreciate traduceri.

La ora 19.45 publicul va fi invitat la un al doilea vernisaj, de această dată a unei expoziții de pictură a artistului Mihai Olteanu, care printr-o tehnică deosebită, cu un simț al culorii perfect reușește să readucă în atenție impresionismul în artă. În cadrul acestui eveniment se va derula pe parcursul întregii seri și o demonstrație la care vor participa patru artiști care vor realiza life portrete, naturi statice, desene etc.

Un al treilea eveniment va începe la ora 20.30 la Pavilionul „Marcel Guguianu” unde va avea loc un concert de muzică clasică susținut de studenți și profesori ai Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași (Clara Sofia Lupașcu – violoncel, Ștefan Munteanu – violă, Edit Mihaela Arva – pian).

Începând cu ora 22.00, publicul interesat, va putea face observații astronomice cu ajutorul telescoapelor din dotarea instituției (la Observatorul astronomic).

Programul de vizitare, a expozițiilor permanente și temporare, găzduite în cele trei locații va începe la ora 19.00 și se va încheia la ora 24.00.

Așteptăm cu interes și mare plăcere reîntâlnirea cu publicul bârlădean după mai bine de un an, perioadă în care comunicarea online ne-a dominat viața.

Intrarea liberă!