Noi date in cazul Skripal – Politia a dat publicitatii noi imagini cu suspectii de otravirea fostului spion rus

0
76

Poliţia britanică a difuzat alte imagini înregistrate în care apar doi suspecţi în cazul otrăvirii cu Noviciok a fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei lui, Iulia, la începutul lui martie la Salisbury, în sudul Angliei, relatează AFP preluată de Agerpres.

Imaginile de pe camere de supraveghere, difuzate joi seara de către poliţie, îi arată pe cei doi bărbaţi, cunoscuţi sub numele Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, acestea fiind posibile pseudonime, sosind în gara din Salisbury pe 4 martie, spre sfârşitul dimineţii. Ei se plimbă în apropiere de domiciliul familiei Skripal şi merg pe un pod înainte de a se întoarce în gara din Salisbury, şi se îndreaptă apoi către aeroportul londonez Heathrow, de unde au plecat spre Moscova. 

Cei doi bărbaţi s-au prezentat ca simpli turişti într-un interviu în septembrie la televiziunea publică rusă RT. 

În afară de Serghei Skripal (66 de ani) şi de fiica lui, Iulia (33 de ani), alte două persoane au fost contaminate în iunie în regiunea Salisbury cu aceeaşi substanţă, inclusiv mama unei familii, Dawn Sturgess (44 de ani), care şi-a pierdut viaţa. Prietenul ei, Charlie Rowly, a ieşit din spital. 

Cuplul a manipulat un flacon, despre care credeau să este o sticluţă cu parfum, dar care conţinea de fapt Noviciok, un agent foarte toxic. Poliţiştii cred că substanţa toxică a fost pulverizată în martie pe uşa casei lui Serghei Skripal, apoi flaconul a fost abandonat. 

Într-un comunicat difuzat joi seara, poliţia le-a cerut din nou celor care au putut să-i vadă pe cei doi bărbaţi în Regatul Unit între 2 şi 4 martie, sau flaconul cu parfum contrafăcut, să spună acest lucru.