Noi detalii despre Alexandru Arșinel. Decizia luată de fiul marelui actor

0
93

Maestrul Arșinel traversează o perioadă grea cauzată de înrăutățirea stării de sănătate. Din nefericire, operația la inimă care a avut loc în toamna anului trecut nu i-a rezolvat actorului problemele de sănătate. Alexandru Arșinel a revenit pe patul de spital, de data aceasta într-o clinică privată. În spațiul public au apărut informații despre cum a încercat fiul său să-i menajeze condiția și ce decizie a luat acesta.

Noi detalii despre starea lui Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel se simte rău de mai multă vreme și potrivit informațiilor apărute în spațiul public, fiul său i-a recomandat să evite stresul, să nu mai răspundă la telefon decât celor apropiați și să stea departe de rețelele sociale. În schimb, marele actor a fost sfătuit să petreacă timp în curtea casei sale, bucurându-se de natură și liniște.

Se pare că starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutățit după ce acesta a participat la un eveniment care a avut loc la Botoșani. A primit invitație și a fost dorința lui să meargă acolo. Maestrul are probleme cu respirația și spunea, într-un interviu, că inima lui continuă să își facă damblaua. Iată ce declara maestrul în timpul vizitei la Botoșani unde a avut un spectacol:

Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag. Nu neapărat mă plâng de dureri, ci de suferință. Inima continuă să își facă damblaua, nu sunt în regulă. Am probleme și cu respirația, spunea Alexandru Arșinel.

Maestrul spunea atunci că plănuiește ieșirea din activitatea teatrală și că asta se va întâmpla tot printr-un spectacol care va avea loc la Dolhasca, orașul din care provine.

Alexandru Arșinel, operat la inimă de două ori

Inima i-a dat mari bătăi de cap maestrului Arșinel. În toamna anului trecut, acesta a fost operat de două ori: o dată pentru a-i fi montat un stent, iar a doua oară pentru a-i fi implantat un simulator cardiac. Ulterior lucrurile nu au evoluat așa cum spera actorul, precum și toți românii care așteaptă să-l revadă pe scena teatrului. Maestrul Arșinel a ajuns din nou la spital, de data aceasta la o clinică privată unde este supravegheat în permanență de către personal specializat. Aceasta este o altă cumpănă prin care trece marele actor.

În urmă cu câțiva ani, Alexandru Arșinel a suferit un transplant renal. Într-un interviu mai vechi, actorul spunea că rinichiul primit (de la un tânăr de 23 de ani care și-a pus capăt zilelor) nu i-a făcut niciodată probleme și că Dumnezeu a făcut ca lucrurile să se așeze cu bine.