Noi detalii despre pilotul care a fost ranit in accidentul aviatic la Suceava! Medicii au decis sa il transporte pe pacient la Timisoara. Totul s-a intamplat la cererea familiei. Familia pilotului ranit a solicitat transportul pacientului la Timisoara. Transportul a fost realizat cu elicopterul SMURD, iar medicii si-au dat acordul pentru ca pacientul se afla in stare stationara, in coma profunda fara semne de imbunatatire.
Transferul s-a realizat cu acordul familiei, iar aceasta si-a asumat toate riscurile.
Reamintim ca acesta a fost transportat la Iasi cu un elicopter SMURD, dupa ce echipajele medicale din Suceava i-au acordat primul ajutor la fata locului. Acesta a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie, insa medicii sustin ca sansele de supravietuire sunt minime. Accidentul aviatic a avut loc in timpul unui zbor de antrenament, cand cei doi piloti faceau o acrobatie care necesita foarte multa indemanare. Cele doua avioane pe care le pilotau erau de tip Steen Skybolt, iar in momentul in care s-a produs accidentul ele zburau "in oglinda", deasupra aerodromului din Fratautii Vechi.
Acrobatia a fost filmata de la sol de cei care urmareau exercitiile de antrenament si se vede cum aparatele trec prin aer unul deasupra celuilalt.
La mansa avioanelor se aflau Cornel Marinescu si Sorin Bochis, ambii fiind piloti cu experienta, cunoscuti in intreaga tara. Acestia se antrenau pentru un spectacol aviatic care trebuia sa aiba loc sambata, la Suceava. Avioanele care au fost implicate in accident sunt fabricate in America, iar specialistii sustin ca sunt performante. Cu toate acestea, Cornel Marinescu nu a mai avut nicio sansa si a murit pe loc in urma impactului.