Noi numiri în Guvernul Moldovei aprobate în sedința de astăzi

0
61

În cadrul ședinței de astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat numirea lui Stelian Manic în funcția de șef al Agenției de Investiții.

Stelian Manic are studii superioare în economie și este doctor în științe geografice, transmite presa din Moldova.

Este specialist în domenii precum: macroeconomie, management, dezvoltare regională sustenabilă, marketing, geografie urbană. De asemenea, noul șef al Agenției are o experiență vastă de lucru în domeniul științific, dar și în cel academic, ocupând diferite funcții, inclusiv în cadrul unui șir de universități din Australia și Moldova.

Tot astăzi, membrii Guvernului au aprobat numirea lui Eduard Ohladciuc în funcția de Șef al Marelui Stat Major, Comandant al Armatei Naționale. Eduard Ohladciuc are gradul de colonel, deține studii militare, iar în ultimii 30 de ani a ocupat mai multe funcții importante în cadrul Armatei Naționale.

Executivul a votat și numirea lui Simion Pădureanu în funcția de șef adjunct la oficiul Chișinău, responsabil de Criuleni. Fiind specialist în protecția muncii, Simion Pădureanu a ocupat anterior funcții de secretar tehnic, manager și consilier local.