Sa lucrezi cu elevii de scoala primara nu este chiar usor. O data la patru ani, un invatator preia alta clasa, alti elevi. De unii se ataseaza, cu cativa tine legatura si pe altii ii uita complet. Pana la urma sa fii cadru didactic este doar o meserie, nu? Viata i-a reamintit unei invatatoare ca meseria ei este foarte importanta, ca este meseria care poate avea cel mai mare impact asupra unui om.
“La fiecare inceput de an scolar, o data la patru ani, stau in fata unei clase si spun cea mai mare minciuna. Le spun copiilor ca ii iubesc pe toti la fel, ca o sa-i tratez pe toti la fel. Stiu ca e imposibil sa fac asta.
Acum cativa ani l-am observat din prima zi pe Vlad. Statea in banca a patra de la geam. Nu se juca niciodata cu ceilalti copii, era mereu murdar si hainele lui nu erau niciodata ingrijite.
In primele luni incepuse sa imi faca placere sa ii umplu lucrarile de pix rosu. Langa numele lui treceam mereu nota 4. Vlad nu se intelegea cu nimeni, nu invata si nici nu isi dadea interesul.
La sfarsitul anului, am facut testarea de sfarsit de semestru si am luat dosarele elevilor mei pentru a adauga evaluarea mea pentru fiecare.
Cand am ajuns la dosarul lui Vlad am citit evaluarile educatoarelor sale. Toate spuneau ca Vlad este un copil inteligent, cu potential. Educatoarea de la grupa mare a scris despre Vlad ca se straduieste, desi mama lui este bolnava de cancer, dar interesul lui pentru scoala a scazut.
Am ramas socata.
La serbarea de Craciun, fiecare copil mi-a adus un cadou. Vlad mi-a adus o cutie invelita neglijent in hartie alba. Am ales sa deschid cadoul lui de fata cu toata lumea.
In pachet era o bratara de plastic cu bilute de plastic ciobite si o sticla de parfum pe jumatate consumata. Toti elevii au inceput sa rada, dar i-am intrerupt si i-am multumit lui Vlad spunand ca este o bratara foarte frumoasa si chiar m-am dat cu parfum.
Dupa serbare a venit la mine pentru a ne lua la revedere si mi-a spus ca de acum miros exact cum mirosea mama lui care a murit.
Din acel moment m-am decis sa incurajez mai mult, sa lucrez mai mult cu el si sa nu-l mai ignor. Pana la sfarsitul anului devenise cel mai bun din clasa.
De atunci, in fiecare an primeam cate o scrisoare in fiecare an in care Vlad ma anunta ca: am ramas profesoara lui preferata, ca liceul a fost greu, dar a trecut si peste asta, ca a terminat facultatea, masterul, doctoratul etc.
Anul trecut mi-a scris si mi-a povestit ca se insoara. M-a invitat la nunta si m-a rugat sa stau in locul in care ar fi stat mama lui daca ar mai fi fost in viata. La nunta am purtat bratara cu bilutele de plastic ciobite si am folosit parfumul de la Vlad. Parfumul pe care il folosise mama lui in ultimul ajun de Craciun petrecut impreuna inainte sa moara. ”